Partidul Social Democrat va depune o motiune de cenzura, intr-un "moment politic oportun pentru tara si pentru interesul partidului", a anuntat ieri, intr-o conferinta de presa, presedintele PSD, Mircea Geoana.El a mentionat ca elementele de fond ale motiunii au fost deja stabilite, documentul urmand a se orienta in special pe probleme sociale.Cu toate acestea, Geoana sustine ca PSD nu va avea nici un fel de dialog sau compromis cu "inamicul public numarul unu - Alianta PNL-PD si Traian Basescu".

El a subliniat ca, de aceasta daca, motiunea de cenzura reprezinta "un element decisiv" din punct de vedere politic."Decizia ne va apartine, iar momentul depunerii motiunii va depinde de lipsa unei solutii coerente de guvernare dupa 1 ianuarie 2007. Romania nu mai poate trai dintr-o criza politica in alta, care ne condamna sa ratam statutul de tara membra UE. PD este in aceasta alianta axa raului. Aceasta alianta nu este un partener. Nu ne intereseaza sa intram la guvernare alaturi de cei care sunt responsabili de criza grava prin care trece Romania", a afirmat Mircea Geoana.De altfel, Biroul Permanent National al PSD a decis, luni, in unanimitate, ca social-democratii sa nu aiba nici un fel de colaborare cu partidele de la guvernare."Plecarea Partidului Conservator de la guvernare nu face ca ceea ce a mai ramas din coalitie sa fie mai putin imoral decat pana acum. Traian Basescu prin santaj si intimidare a creat acest guvern, Traian Basescu este principalul vinovat pentru starea de confuzie si incertitudine in care se afla Romania", a mai afirmat Geoana.

BPN a mai decis ca parlamentarii social-democrati ca nu voteze proiectul de buget pe 2007 in forma prezentata de Guvern. Mircea Geoana a calificat acest proiect ca fiind "antisocial si antieuropean". El a aratat ca lasa pe seama primului-ministru si sefului statului solutiile de iesire din criza politica, pentru ca "raspunderea le apartine".


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.