Declaratia ii apartine secretarului general adjunct al Partidului Conservator, Codrin Stefanescu.
"Astazi, anumiti lideri politici din conducerea unor partide din Romania au uitat de toate promisiunile pe care le-au facut in momentul alegerilor vizavi de electoratul lor, au uitat de programe, de doctrine si pregatesc in mod confidential o megaconstructie politica. Artizanul si dirijorul acestei structuri politice megalomane este domnul Traian Basescu, care prin oamenii sai de incredere incearca sa creeze in lunile urmatoare un megapartid care se vrea partid de putere si de forta suprema in Romania pentru urmatoarele cateva mandate", a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, Codrin Stefanescu. El a adaugat ca aceste informatii au fost obtinute de la membrii ai altor formatiuni politice care au declarat ca asupra lor se exercita presiuni in vederea aderarii la constructia politica aminitita.
Partidul Dreptate si Adevar
Liderul conservator a mentionat ca, la nivel national, structura organizatorica de baza a acestei formatiuni va fi PD. Acestuia i se vor afilia: o grupare din PNL (aripa Stoica - Stolojan, iar ulterior si Cristian Boureanu, Mona Musca si alti liberali), precum si o grupare de tineri parlamentari din diverse partide, dar si o grupare din PSD, condusa de grupul de la Cluj si de Mircea Geoana. El sustine ca vor mai fi inclusi: PIN, UCS, o grupare din PNTCD, dar si cativa politicieni independenti. Stefanescu declara ca toate aceste structuri vor alcatui dupa 1 ianuarie 2007 Partidul Dreptate si Adevar.
Stefanescu a declarat ca PC nu va face parte din "partidul mamut", ba dimpotriva, va constitui o contrapondere la aceasta structura si ii va primi in randurile sale pe nemultumitii din alte formatiuni.
Codrin Stefanescu a declarat ca megastructura amintita este creata in baza unor interese economice transpartinice si ca, dupa formarea ei, este posibil ca premierul Calin Popescu Tariceanu sa piarda functia de premier.
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro