Deputatul social-democrat Adrian Nastase a subliniat, joi seara, la deschiderea Scolii de vara a TSD, ca proiectul sau politic este acela de a ramane in Partidul Social Democrat. "Proiectul meu politic este sa raman in partid si sa vad daca va fi, la un anumit moment, o masa critica si o formula de echipa in care sa aduc experienta mea. Am trecut prin toate tipurile de experienta, am fost presedinte al PSD, presedinte executiv, presedintele Camerei Deputatilor, ministru de Externe, prim-ministru, deci nu-mi doresc in mod deosebit sa am o pozitie de putere, dar imi place sa fac politica prin participarea la proiecte. Nu mai putem merge pe corectarea inegalitatilor sociale in aval, ci in amonte", afirmat Nastase in aplauzele participantilor.

Mitrea a uitat cine l-a adus in partid...

Fostul presedinte al PSD a subliniat ca nu are ambitii sa "dea jos pe nimeni". "Cred ca am locul meu si in istoria acestui partid, si in viata politica, si, mai ales, in propria mea familie, si ma deranjeaza ca unii dintre colegi cred ca eu spun anumite lucruri prin Titus Corlatean. Daca vreau sa spun ceva, eu spun direct, chiar daca Miron Mitrea uita cine l-a adus in partid. Nu sunt un tip comod, stiu ca sunt unii colegi care ar prefera sa nu ma vada prea des pentru ca stiu destule lucruri. Proiectul meu este unul de constructie nu de harjoneala politica", a subliniat fostul lider al PSD. Vorbind despre infrangerea din alegerile prezidentiale, Nastase a recunoscut ca a fost dureroasa, dar spune ca dezamagirea a fost si mai mare atunci cand a remarcat ca "echipa se destrama".

"Infrangerea este dureroasa, am simtit-o la 12 decembrie, dar dupa 12 decembrie a fost si mai greu. De fapt dezamagirile sunt dureroase", a marturisit Adrian Nastase. Nastase a precizat, insa, ca nu ar fi supravietuit in politica daca "ar fi fost incarcat de rautate". "Nu am sentimente adverse pentru cineva, daca am spus anumite lucruri despre un model am spus cu buna credinta", a conchis Adrian Nastase.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.