Stiti gluma cu PD-ul? Cica, desi dupa nume ar trebui sa fie un partid PD-stru, liderii lui, fosti sau actuali, nu sint deloc cu picioarele pe pamint: Basescu e om de apa, Boc e mai mult in aer, facind naveta intre Cluj si Bucuresti, iar Videanu sta pe un munte de marmura, nicidecum pe pamintul gol.

Ha, ha, nici noi nu o stiam pina sa o inventam acum, si asta numai ca pretext ca sa-l introducem in scena pe un alt sef PD. Si anume, pe Florin Muntean, taticul PD Medias, care nici el nu mai e de mult cu membrele inferioare pe pamint, din simplul motiv ca isi baga toata ziua picioarele in pedalele de acceleratie ale contractelor Transgaz Medias. Normal, din moment ce a fost numit director general la aceasta societate de stat in martie 2005, la numai citeva luni dupa ce ajunsese deputat. Dar si inainte de a fi numit deputat, Muntean era specialist in a-si baga picioarele in pedale.

Ne referim la cele ale masinilor de transport de la Baza Auto Transport (BAT) Medias, societate tot de stat, al carei director era. E momentul sa introducem in text o fericita coincidenta, care li se poate intimpla numai membrilor unui partid aflat la putere. Cum e si Muntean. Care, desi a renuntat la postul de conducere al BAT ca sa devina deputat, a ramas in continuare stapin acolo, ca actionar important, dupa privatizarea societatii. Lucru de care era deplin constient si cind a fost numit director al Transgaz, ca altfel nu ne putem explica de ce toate contractele de transport ale societatii (de stat) sint incheiate cu BAT Medias.

Nu va cerem sa ne credeti pe cuvint ca Muntean are constiinta, cum ziceam, de aceea va aratam cam cit de constiincios a putut sa fie pedistul la incheierea contractului (citat din Monitorul Oficial): "Natura si cantitatea serviciilor care se vor presta de catre ofertantul cistigator (BAT Medias - n.r.): servicii de transport tehnologic de persoane si marfuri (pentru anul 2006, cu posibilitatea negocierii cu o singura sursa pentru urmatorii 2 ani) (catre Transgaz - n.r.)". Numai pentru 2006, firma privata a lui Muntean va primi de la firma de stat administrata de Muntean 900.000 RON, adica aproape 250.000 de euroi fara TVA.

Si nu avem motive sa ne ingrijoram ca in 2007 si 2008 treaba nu va merge tot ca pe roatele BAT pentru pedist. Care, apropo, in 2004 si-a tras dividende de aproape 300 de milioane de lei vechi de la BAT. Tocmai de aceea, ca sa incheiem cum am inceput, am spune ca alta ar trebui sa fie gluma cu PD-ul, la cum sint siluite pe la spate unele institutii de stat.

Academia Catavencu

Sursa: Academia Catavencu



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.