Prin urmare, primul ministru a anuntat ieri, intr-o declaratie acordata Mediafax, ca el este cel indreptatit sa faca schimbarile in structura Guvernului.
"S-ar putea ca unii ministri sa aiba anumite nemultumiri, dar vreau sa-i vad acum trecand la actiune si astept rapid punctul lor de vedere. Daca unii ministri nu vor avea curajul sa adopte masuri, se va impune o decizie la nivelul primului ministru", a spus Tariceanu. El a tinut sa precizeze ca si dupa ce vor fi facute aceste schimbari se va mentine raportul de forte in Coalitie.
In ceea ce priveste Cancelaria, seful Executivului a precizat ca agentiile aflate in subordinea Guvernului nu formeaza aparatul de lucru al premierului, prin intermediul Cancelariei.
"Toate aceste structuri sunt autoritati independente, care au trebuit puse, la un moment dat, in coordonarea cuiva ca ordonator principal de credite si de aceea s-a creat impresia ca primul ministru ar avea un aparat extrem de stufos. Nu am nevoie de un astfel de aparat si nu vreau ca structura Cancelariei sa apara ca o umbrela prea mare", a afirmat Tariceanu.
El a amintit insa ca exista ministere in subordinea carora functioneaza mai multe agentii sau autoritati decat in coordonarea Cancelariei.
Premierul Calin Popescu Tariceanu a cerut, saptamana trecuta, membrilor Guvernului sa formuleze propuneri pentru reducerea numarului de secretari de stat, in intreaga administratie centrala, in medie cu 30%. Ministrul Justitiei, Monica Macovei, a anuntat ca nu vrea sa renunte la vreun secretar de stat deoarece considera ca eliminarea acestor posturi din ministere nu trebuie sa se faca "aritmetic", ci sa se tina cont de activitatea fiecaruia.
Potrivit Ministerului Justitiei, cei trei secretari de stat au o activitate voluminoasa, de multe ori doi dintre ei trebuind sa fie in acelasi timp in Camerele Parlamentului pentru sustinerea proiectelor legislative. Nici ministrul Educatiei nu vrea sa-si piarda oamenii.
"Ar fi foarte dificil sa reuntam la un post de secretar de stat, de aceea am solicitat pastrarea echipei actuale", a spus directorul general in Ministerul Educatiei si Cercetarii.
Ministerul are patru secretari de stat, cate unul pentru invatamant preuniveristar, superior, in limbile minoritatilor si unul pentru cercetare.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Caloriferele nu se încălzesc uniform? Soluția simplă recomandată de...
Sursa: garbo.ro
-
Monica Gabor și Irina Columbeanu, ca două picături de apă! Urmăritorii cred...
Sursa: kudika.ro