Cristian Boureanu nu-l iarta pe Tariceanu ca l-a scos pe bara
Declaratiile sale vin tocmai in momentul in care presedintele a pus sub semnul intrebarii legitimitatea actualei echipe de conducere a liberalilor, spunand ca niciunul dintre cei cu care a negociat platforma Aliantei nu se mai regaseste in forurile de decizie ale PNL, motiv pentru care apar atatea disfunctionalitati.
"In perioada in care s-a constituit Alianta DA, motorul acestei aliante a fost cuplul Theodor Stolojan - Traian Basescu. Domnul Tariceanu a avut un rol foarte important in acest proiect, un rol apropiat de un domeniu pe care il cunoaste foarte bine, pilotajul. Domnul Tariceanu a fost frana de motor, din punctul meu de vedere", a spus Boureanu, garantand ca stie despre ce vorbeste si precizand ca se refera la perioada de constituire a Aliantei.
Boureanu a facut aceste acuzatii simultan cu o solicitare adresata celor patru lideri ai Coalitiei, printre care si Tariceanu, sa faca demersurile necesare pentru introducerea votului uninominal. "Domnule prim-ministru, este momentul sa va asumati raspunderea in Parlament pe proiectul de lege privind introducerea votului uninominal.
Ar fi un gest care v-ar asigura intrarea in istorie ca prim-ministrul care a avut curajul sa-si asume rolul principal in schimbarea unui sistem politic viciat", se arata intr-o scrisoare facuta publica de Boureanu. In replica, vicepresedintele PNL, Puiu Hasotti, i-a recomandat tanarului deputat "sa-i lase in pace".
Despre autor:
Sursa: Click.ro
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro