Partidul Conservator a mai facut ieri un pas pe o cale pe care pana acum doar o exersase - cea nationalista, prin apropierea de PUNR, formatiune care se pregateste sa se lase inghitita de formatiunea condusa de Dan Voiculescu.Cum culoarul dreptei le-a fost inchis conservatorilor, odata ce PPE i-a respins cererea de adeziune, formatiunea s-a reorientat spre zona nationalismului, controlata in prezent de PRM. O strategie de conjunctura dictata si de necesitatea intrarii PC, pe propriile speze, in Parlament la viitoarele alegeri generale.

Daca PUNR este cunoscut pentru mesajul sau cu iz nationalist, promovat de-a lungul vremii, PC nu s-a remarcat in acest domeniu decat abia la sfarsitul anului 2005, cand a adoptat o pozitie dura fata de proiectul de statut al minoritatilor, conditionand adoptarea acestui document de acceptarea propriilor amendamente. Cum nevoia de ingrosa randurile partidului reprezinta o necesitate electorala, PC a inceput sa actioneze pe doua fronturi: recrutarea unor membri din partide parlamentare precum PRM si purtarea de negocieri in vederea absorbtiei unor formatiuni mai mici precum PUNR si, dupa unele surse, PIN-ul condus de Cosmin Gusa.

PUNR s-a remarcat de-a lungul timpului mai curand ca o ruda mai saraca a PRM, dar nu a reusit sa stranga prea multi aderenti in absenta unui lider consacrat si cu lipici la electoratul vizat. In prezent, are caracterul unui partid de buzunar. Cu toate acestea absorbtia sa de catre PC aduce acestui partid o zestre deloc de neglijat: 31 de organizatii judetene, 1506 organizatii locale, 53.400 de membri, 378 de consilieri locali, 14 primari de comune, sase consilieri orasenesti si trei consilieri judeteni la Targu Mures, sustine Chelaru.

"Vrem sa dam continuitate intr-o noua forma ideii sustinerii interesului national de pe o pozitie foarte echilibrata, dar ferma si sustinem necesitatea coagularii formatiunilor politice care pleaca de la valori comune", a declarat Chelaru, precizand ca personal nu doreste nici o functie de conducere in noua formatiune adoptiva. Potrivit liderului PUNR, in teritoriu exista deja o colaborare "suficient de fructuoasa intre organizatiile locale ale PC si PUNR" care ar reprezenta premisele unui "inceput pentru un proiect de politica sanatoasa in Rom?nia".


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.