Proiectul Legii bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2013 a fost adoptat cu 310 voturi "pentru" si 109 voturi "impotriva".
Potrivit MEDIAFAX, la acest proiect de act normativ a fost adoptat un singur amendament, care propune eliminarea prevederii potrivit careia ordonatorul principal de credite are obligatia sa transmita Ministerului Finantelor Publice detalierea in structura, pe functii, a numarului maxim de posture finantat prin prezenta lege si salariul mediu de baza pe functii, din anul 2013, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi.
Amendamentul insusit de plen a fost propus de Comisia pentru buget, finante, activitate bancara si piata de capital din Senat si Comisia pentru buget, finante si banci din Camera Deputatilor, precum si de deputatii PP-DD Liliana Minca, Daniel Catalin Fenechiu si Radu Popa si de grupurile parlamentare ale PP-DD.
Comisiile de specialitate au explicat acceptarea acestei modificari "pentru o informatie juridica completa si punerea de acord cu normele de tehnica legislativa prevazute de Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative".
Celelalte 37 de amendamente la proiect au fost respinse.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Scam-urile ce promit investiții, creștere de 142% în 2023
Sursa: futurebanking.ro
-
Agricultura Viitorului | Adrian Cosor, Adama: Ultimii doi ani de secetă...
Sursa: wall-street.ro
-
Gina Pistol, despre miracolul de a rămâne însărcinată: Minunile pe care le...
Sursa: kudika.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro