O serie de parlamentari juristi i-au cerut miercuri seara socoteala presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, pentru modul in care a fost redactat raportul comisiei de specialitate in cazul solicitarii de reexaminare formulata de seful statului, potrivit unor surse parlamentare.
Potrivit MEDIAFAX, intre cei nemultumiti s-au numarat liderul senatorilor PNL, Puiu Hasotti, senatorul PSD Serban Nicolae, senatorul UDMR Mate Andras, care au semnalat faptul ca intre modificarile aduse la Statut s-ar propune starea de incompatibilitate a parlamentarilor cu calitatea de avocat, au mentionat sursele citate.
Astfel, in raportul Comisiei de Statut se precizeaza la sectiunea privind incompatibilitatile: "Calitatea de deputat sau de senator este incompatibila cu functiile publice de autoritate prevazute la art. 81 alin. (2) si la art.82'1 din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, cu modificarile si completarile ulterioare".
In sectiunea de motivare a amendamentului adus se arata ca propunerea este "pentru indreptarea unei necorelari existente in legea Legea nr. 161/2003". "Fara aceasta corelare nu ar exista incompatibilitatea prevazuta la art. 82'1 (incompatibilitatea cu calitatea de avocat)", se arata in explicatia la modificarea propusa la Statut.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
Așteptarea aproape a luat sfârșit, Avatar: Fire and Ash apare în mai puțin de...
Sursa: kudika.ro