Antonescu a fost intrebat cum vede ideea unei demisii din functie a ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, avansata duminica de Traian Basescu.
"Punctul nostru de vedere, ca si punctul de vedere al premierului, este foarte clar, iar domnului Basescu ii spun ce ii spun de ani de zile. Daca cineva cu dosare, cu probleme, cu urmariri, cercetari incepute trebuie sa demisioneze, nu inteleg de ce a intarziat cativa ani sa demisioneze chiar domnia sa", a declarat Antonescu, potrivit MEDIAFAX.
De asemenea, el a precizat ca impartaseste pozitia premierului Victor Ponta in sensul ca in cazul unei sentinte judecatoresti, chiar si in prima instanta, nefavorabila lui Fenechiu se impune demisia acestuia.
"Sunt de acord (cu Victor Ponta - n.r.), pentru ca in momentul in care instanta se va pronunta, chiar daca nu-i vorba de o sentinta definitiva, chiar daca nu putem deci vorbi in sens juridic de vinovatia cuiva, in cazul unei sentinte nefavorabile, avem totusi de a face cu o sentinta, ceea ce inseamna cu totul altceva decat parerea unei parti. Sa nu uitam, daca vrem sa avem justitie cu adevarat, ca procuratura e o institutie extrem de importanta, Parchetul, DNA, toate acestea sunt parti, este statul versus un cetatean. Judecatorii sunt cei care au dreptul la sentinta si numai ei", a spus presedintele PNL, Crin Antonescu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Când se deschid cele trei târguri de Crăciun din București organizate de PMB...
Sursa: kudika.ro