El a explicat astfel, intr-o conferinta de presa sustinuta impreuna cu premierul Victor Ponta, ca oficialii CE nu au recomandat o solutie concreta pe aceasta tema in ultimul raport privind situatia din Romania, dar au considerat considerat important totusi sa mentioneze existenta unei astfel de probleme, pentru a fi "corectata" de catre autoritatile de la Bucuresti.
Potrivit MEDIAFAX, presedintele CE a sustinut totodata ca la Bruxelles au fost primite plangeri nu doar din partea Consiliului Superior al Magistraturii si Curtii Constitutionale, ci si din partea a numeroase organizatii civice.
Executivul UE a primit plangeri de la reprezentanti ai CC, CSM si ICCJ printre altele in legatura cu atacuri de intimidare si hartuire prin media, a declarat, miercuri, purtatorul de cuvant al Comisiei Europene Mark Gray.
El a spus ca au existat multe cazuri, nu doar unul sau doua, in care reprezentanti de inalt nivel au fost supusi presiunii prin intermediul presei.
Premierul Victor Ponta a declarat atunci ca este de acord cu observatia Comisiei Europene privind exercitarea unor presiuni media asupra judecatorilor, spunand ca si el a vazut astfel de presiuni si ca se va delimita de toate aceste practici.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
De ce se ajunge, de cele mai multe ori, la despărțire: ce spun specialiștii...
Sursa: garbo.ro
-
Mirabela Grădinaru, reguli stricte pentru copiii săi. Prima doamnă a decis:...
Sursa: kudika.ro