"Luni, pe masa Biroului Permananent va fi demisia mea. Raman simplu membru, ca in ’90", a declarat Moisescu, intr-o emisiune la B1 TV.
De asemenea, liberalul a dezvaluit ca multi colegi din PNL sunt nemultumiti de modul in care co-presedintele USL conduce partidul, dar nu au curajul sa vorbeasca.
"Din luna mai 2012, s-a intrat intr-un conflict, initiat de Chiliman, pe care il sustineam, cu domnul Antonescu. Destituirile au fost facute mereu inaintea alegerilor. Inainte de parlamentare, a aparut un alt conflict. Tariceanu a decis sa candideze in Sectorul 1, chiar in Colegiul lasat liber de Antonescu, ceea ce pe noi ne-a onorat si l-am sustinut, lucru care l-a infuriat si mai tare. Nu noi am generat conflictul, vina apartine domnului Antonescu. Saptamana asta, dupa doua evenimente foarte grave. Toate astea ma fac sa-mi dau demisia. Luni, pe masa Biroului Permananent va fi demisia mea. Raman simplu membru, ca in ’90. Sunt multi, dar nu au curajul sa vorbeasca. Baza traditiei liberale este vorbitul liber, dar in niciun caz teama", a mai adaugat Moisescu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro