Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat, joi, ca bugetul pe care agricultura il va primi anul acesta este "mai mare decat bugetul cu care s-a inceput in anul 2012, dar mai mic decat executia pe anul 2012", precizand ca acest buget nu-l poate multumi, dar ca intelege situatia.

Intrebat care va fi bugetul pentru agricultura anul acesta, ministrul de resort Daniel Constantin a spus ca nu face publica o suma, dar ca va fi vorba despre "un buget mai mare decat bugetul cu care s-a inceput in anul 2012, dar mai mic decat executia pe anul 2012".

"Este un buget care nu poate sa ma multumeasca, ca ministru al Agriculturii. Mi-as fi dorit sa putem face mai multe, dar inteleg foarte bine, tocmai de aceea cred ca, asa cum va fi el final, bugetul poate sa imi permita sa implementez toate proiectele la care m-am angajat", a spus Daniel Constantin, joi, la inaugurarea unei game de produse lactate in judetul Prahova.

Potrivit MEDIAFAX, ministrul Agriculturii a spus ca unul dintre cele mai importante proiecte ale ministerului pe care il conduce este atragerea fondurilor europene.

"Numai pe zona de agricultura am atras pana acum 4,3 miliarde de euro, avem in fata inca doi, trei ani de zile in care trebuie sa mai tragem inca patru miliarde de euro, iar din 2014 pana in 2020 avem 8,1 miliarde de euro numai pe zona de dezvoltare rurala", a declarat Daniel Constantin.

El a mai spus ca vor exista probleme "pe zona de cofinantare", in conditiile in care pana acum cofinantarea de la bugetul de stat a fost de 15%, iar in ultimele sase luni a fost de doar 5%, in timp ce din 2014 cofinantarea va fi de 25%.

"Lucrul acesta va pune o presiune foarte mare pe buget si vreau sa va dau un exemplu practic: in anul 2012 am accesat pe zona de dezvoltare rurala peste un miliard de euro. A trebuit sa punem de la bugetul de stat 5%. In anul 2014, daca ne dorim sa accesam un miliard sau chiar doua miliarde de euro, va trebui sa punem 25%. Efortul va fi mare si sper ca bugetul Ministerului Agriculturii sa poata sa suporte un astfel de efort, pentru ca exista capacitate", a spus Daniel Constantin.

Acesta a adaugat ca un alt obiectiv il reprezinta extinderea sistemului de irigatii din fonduri de coeziune si construirea unor platforme pentru colectarea de legume si fructe de la producatorii romani.

Citeste si:
Tariceanu: Am avut telefonul ascultat in 2012 si in 2014; au...
Tariceanu: Am avut telefonul...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.