Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, afirma ca taxele si impozitele locale pentru anul viitor vor fi majorate, obligatoriu, cu 16 la suta, iar in mod exceptional, doar in acest an, ele vor putea mentinute la nivelul anului 2012 de catre autoritatile locale.

Emil Boc a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca proiectul de ordonanta simpla care va fi analizat in sedinta de Guvern de miercuri are o formulare diferita fata de cel al OUG postat pe site-ul Ministerului Finantelor in 21 decembrie 2012, scrie MEDIAFAX.

"In OUG de pe site-ul Ministerului Finantelor se mentiona clar ca nivelul taxelor si impozitelor locale se poate indexa odata la trei ani, daca primariile doresc, in schimb, in proiectul de ordonanta simpla care se discuta miercuri in Guvern se arata ca pentru anul 2013 - si doar pentru acest an - impozitele si taxele locale pot fi mentinute la nivelul anului 2012.

Diferenta consta in faptul ca OUG dadea dreptul indexarii sau nu cu 16 la suta, iar noua ordonanta consacra indexarea cu 16 la suta incepand cu anul 2014. Cu alte cuvinte, anul viitor, toate taxele locale vor fi majorate cu rata inflatiei, iar in 2014 se porneste din start cu majorarea cu 16 la suta si de acolo se mai pot creste taxele si impozitele locale pana la 20 la suta", a explicat Boc.

El a mentionat ca, anul viitor, nicio autoritate locala nu va putea decide mentinerea taxelor si impozitelor la nivelul anului 2012.

Intrebat de ce a avut loc o astfel de schimbare de optica a Guvernului legat de taxele si impozitele locale, Emil Boc a raspuns ca guvernantii si-au dat seama ca "viata bate filmul, viata bate declaratiile".

"Dupa euforia alegerilor, si-au schimbat discursul"
, a spus primarul Clujului.

El a afirmat ca, in cazul in care ordonanta va fi adoptata, miercuri, in sedinta de Guvern in forma propusa, va convoca, joi, Consiliul Local Cluj-Napoca pentru a emite doua hotarari, prima de majorare a taxelor si impozitelor locale cu 16 la suta, conform HG nr. 1309, urmata de una de mentinere a taxelor si impozitelor la nivelul anului 2012.

"Incepand de vineri am putea relua plata taxelor si impozitelor locale la Cluj-Napoca, operatiune sistata din 7 ianuarie", a adaugat Boc.

Citeste si:
Metroul de la Cluj. Astăzi se semnează contractul pentru proiectare...
Metroul de la Cluj. Astăzi se...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.