Presedintele Fortie Civice, Mihai Razvan Ungureanu, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, ca este necesara desemnarea cat mai rapida a unui candidat la Presedintie din partea dreptei, dar a evitat sa precizeze daca el ar fi dispus sa fie acest candidat.

Intrebat cum comenteaza afirmatia democrat-liberalului Cristian Preda potrivit caruia PDL ar trebui sa gaseasca de urgenta un prezidentiabil, Ungureanu a spus: "Exista discutii pe care le avem. Forta Civica, din aceasta perspectiva, are un punct de vedere foarte clar, foarte articulat. Evident, vom discuta cu toate celelalte forte specifice parlamentare si neparlamentare. Sustin ceea ce spunea domnul Cristian Preda, exact in felul acesta spunea, si citez, ca este nevoie a desemna cat mai rapid un candidat la functia prezidentiala din partea dreptei. Sustin aceasta afirmatie a domnului Preda".

Potrivit MEDIAFAX, intrebat daca exista deschidere din partea lui pentru a candida la functia de presedinte al Romaniei din partea dreptei, liderul FC a raspuns: "Veti avea raspunsul la aceasta intrebare cat de repede, in urmatoarele zile".

Mihai Razvan Ungureanu a anuntat, printre altele, ca sambata, 12 ianuarie, la Brasov, Forta Civica va avea primul Comitet Director dupa alegerile parlamentare unde vor discuta atat despre colaborarile politice cat si despre data convocarii Conventiei nationale a acestui partid.

Citeste si:
Vasile Blaga îi dă replica lui Băsescu: ”PDL nu poate fi reînviat...
Vasile Blaga îi dă replica...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.