Guvernul va aproba in prima sedinta din luna ianuarie ordonanta care va stabili ca primarii sunt cei care hotarasc cu privire la aplicarea indexarii impozitelor si taxelor locale in raport de evolutia inflatiei din ultimii trei ani, a anuntat ministrul Administratiei, Liviu Dragnea.

Potrivit MEDIAFAX, el a aratat ca actualul cadru legal, reglementat inclusiv prin hotararea deja adoptata de Guvern, impune autoritatilor locale obligativitatea de a indexa taxele si impozitele locale, dar ca in prima sedinta de anul viitor va fi adoptata o ordonanta prin care aceasta indexare va ramane la latitudinea administratiei.

Ministrul a afirmat ca fiecare autoritate locala va avea propriile criterii in baza carora va decide daca indexeaza sau nu taxele, fara a mai putea sustine ca Guvernul impune indexarea.

"Va fi modificat in sedinta de Guvern din 4 ianuarie, prin ordonanta, Codul Fiscal, pentru a da posibilitatea fiecarei autoritati locale sa indexeze sau nu, in functie de conditiile specifice din localitatea respectiva. Prevederile din Codul Fiscal actuale creaza obligativitatea pentru fiecare autoritate locala ca, in momentul in care a aparut hotararea de guvern de indexare, sa o aplice obligatoriu. Modificarea din 4 ianuarie va da posibilitatea fiecarui primar si fiecarui consiliu local sa aplice sau nu aceasta indexare", a explicat Dragnea.

Vicepremierul a precizat ca, in urma acestei decizii, subiectul taxelor si impozitelor locale va fi dezbatut foarte serios in consiliul local, la sedinte fiind posibila chiar participarea cetatenilor.

"In cadrul consiliului local din fiecare localitate acest subiect va fi dezbatut foarte serios, in sedinte publice, impreuna cu cetatenii. Primarul, consilierii locali, cetatenii din localitatea respectiva vor decide impreuna daca, pe de-o parte cetatenii de acolo suporta aceasta indexare sau nu, daca au de unde sa plateasca, iar, pe de alta parte, daca aceasta indexare este necesara pentru dezvoltarea comunitatii in continuare", a mai spus Dragnea, care a apreciat ca acesta este primul pas in respectarea autonomiei locale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.