Membrii Aliantei Civice au hotarat, in timpul congresului pentru alegerea noilor structuri de conducere, sa suplimenteze locurile din Consiliul Director tocmai pentru a-i permite lui Serban Radulescu-Zoner, proaspatul presedinte al Aliantei, sa candideze la conducerea formatiunii. Acestia au modificat statutul AC care prevede ca numarul candidatilor din Consiliul Director este 21 si au introdus special doua locuri suplimentare, pentru ca Zoner nu avea suficiente voturi pentru a face parte din consiliu.
Principalii contracandidati ai lui Zoner au fost ex-directorul sectiei romane a BBC, Cristian Mititelu, si membrul fondator al Aliantei, Sorin Iliesiu. In ceea ce priveste interdictia data fostilor dizidenti politici condamnati de drept penal de regimul Ceausescu, de a deveni membri ai asociatiei civice, membrii AC au decis introducerea unui amendament care sa le permita acestora inscrierea in Alianta. O alta modificare adusa statutului Aliantei Civice vizeaza sucursalele conducerii asociatiei de la nivel local. In acest sens, membrii AC au hotarat ca filialele judetene pot avea personalitate juridica, insa numai cu acordul Consiliului Director.
Despre autor:
Sursa: Curentul.ro
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Cum devii relevant când ai o afacere pentru Generația Z
Sursa: start-up.ro
-
Quiz de personalitate: Ce animal interior activezi în următoarele 6 luni?
Sursa: garbo.ro
-
A murit Chuck Norris. Actorul avea 86 de ani
Sursa: kudika.ro