El a participat la o dezbatere in domeniul apararii organizata la Academie, in cursul careia a avut un schimb de replici in contradictoriu cu Iulian Fota, consilier prezidential pe Aparare. Dobritoiu a criticat Strategia Nationala de Aparare propusa de Presedintie.
Potrivit MEDIAFAX, ministrul Apararii a aratat ca au fost ignorate resursele financiare si ca documentul nu a fost transmis Parlamentului in termenul prevazut de lege si contine sintagma "interes national" la singular, fapt care contravine prevederilor Constitutiei.
Discursul ministrului Apararii a fost intrerupt din sala de Fota care, ridicandu-se in picioare, l-a intrebat daca a citit Strategia, precizand ca documentul a fost transmis in primele sase luni de mandat al presedintelui.
Fota l-a criticat pe Dobritoiu ca nu a venit in schimb cu un punct de vedere alternativ la Strategie. "Noi avem un document, bun sau rau, dumneavoastra veniti numai cu vorbe", i-a spus Fota lui Dobritoiu.
Consilierul prezidential l-a acuzat pe Corneliu Dobritoiu ca in discursul sau a atacat institutii, cum ar fi CSAT. "Eu ma lupt cu dumneavoastra, nu cu MApN. Nu loviti in CSAT sau in alte institutii", i-a spus Fota.
Ulterior, consilierul prezidential a spus ca nu poate sa accepte sa participe la o dezbatere in care ministrul Apararii a venit "numai cu minciuni" si politizeaza discutiile.
Cei doi au plecat de la eveniment, iar la iesirea din cladirea Academiei Romane, s-au acuzat reciproc prin intermediul presei. Ministrul Apararii a calificat, in cele din urma, Strategia drept "muzica lautareasca". Intrebat cine este laturarul, el a raspuns ca este acela care a redactat documentul, aratand ca este vorba despre necunoasterea procesului de elaborare a strategiilor.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro