"De la doua milioane de fraude s-a ajuns la 50.000 si de la 50.000 s-a ajuns la trei sefi de sectie din Mehedinti, ca au 500 de voturi in plus. Ridicolul celor care vorbeau de probleme la referendum a fost excelent reliefat ieri, cand s-au gasit cei trei «acari Paun» care au pus 500 de buletine. Deci, daca nu erau cele 500 de buletine, cred ca rezultatul referendumului era clar in favoarea celor care vorbeau de fraude...", a spus Ponta la inceputul sedintei de guvern, caracterizand situatia drept "absolut jenanta", transmite MEDIAFAX.
El a cerut ministrului de Interne si ministrului delegat pentru Administratie sa dispuna toate masurile necesare pentru ca alegerile parlamentare sa fie organizate in conditii ireprosabile, ca si in cazul alegerilor locale, dar si al referendumului de demitere a presedintelui Traian Basescu.
Primii trei sefi de sectii de votare, din Mehedinti, dar si reprezentanta unei alte sectii de vot, toti inculpati de Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru frauda electorala, au fost deferiti justitiei, a informat, luni, Ministerul Public.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mai multe hoteluri de pe litoralul bulgăresc ar putea rămâne închise din...
Sursa: wall-street.ro