"Noi venim cu aceasta alianta, cea mai buna din istoria Romaniei, pentru ca nu este o cumetrie, o fratie si pentru ca este o asociatie a patriotilor care vor ca tara noastra sa arate cum trebuie", a spus Mihai Razvan Ungureanu, potrivit MEDIAFAX.
El a sustinut ca USL propune un socialism "praduitor", iar ARD o economie de piata cu accente bine distribuite.
Ungureanu a mai spus ca cei care se afla la putere au luat o mie de piei de pe intreprinzatorul privat, iar ARD propune taxe mai putine si mai mici, stabilitate fiscala, reducerea pana in 2015 cu 5 procente a CAS.
Mihai Razvan Ungureanu a adaugat ca in 9 decembrie romanii urmeaza sa aleaga intre doua moduri, de a fi in Europa sau in afara ei, in civilizatie, prosperitate, respect intre oameni sau in salbaticia invectivelor, minciunilor.
"Nu cred ca exista un cetatean roman care sa aleaga acest al doilea drum, exista un singur drum garantat doar de ARD, pentru ca este drumul drept", a apreciat Mihai Razvan Ungureanu.
"Romania asteapta de la noi un singur lucru, pe care USL nu-l poate da: respect", a incheiat Mihai Razvan Ungureanu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro