Ministrul federal de Externe al Germaniei, Guido Westerwelle, a declarat, intr-un mesaj transmis joi seara, in contextul aniversarii Tratatului de prietenie cu Romania, ca in cadrul UE trebuie respectate valori precum statul de drept, separarea puterilor in stat si stabilitatea sociala si economica.

Potrivit MEDIAFAX, el a facut referire - intr-un mesaj transmis joi seara, cu ocazia concertului de la Ateneul Roman dedicat implinirii a 20 de ani de la incheierea Tratatului de prietenie dintre cele doua tari - la importanta respectarii in cadrul UE a unor valori precum "libertatea de exprimare, statul de drept, separarea puterilor in stat si stabilitatea sociala si economica".

"Dialogul deschis si constructiv, una dintre valorile comune ale Europei, constituie o caracteristica deosebita a acestui parteneriat. In cadrul Uniunii Europene ne angajam cu totii, impreuna, pentru valori precum libertatea de exprimare, statul de drept, separarea puterilor in stat si stabilitatea sociala si economica", a spus Westerwelle.

De asemenea, ministrul german a aratat ca "nivelul fara precedent de astazi al conexiunilor culturale, economice si politice se datoreaza si Tratatului de prietenie si va creste de la an la an".

"Germania si Romania sunt in mod traditional unite de legaturi stranse - tocmai datorita minoritatii germane din Romania. Cele doua state au convenit prin Tratatul de prietenie cooperarea in plan politic, economic si cultural, acesta reprezentand, impreuna cu Constitutia Romaniei, fundamentul statutului juridic al minoritatii germane din Romania. Guvernul federal este foarte recunoscator pentru protectia exemplara de care se bucura minoritatea germana in Romania", a mai afirmat ministrul de la Berlin.

Prezent la eveniment, ministrul roman de Externe, Titus Corlatean, a apreciat si el traditia cooperarii dintre cele doua tari si a punctat ca, "in ultimii ani, Republica Federala Germania a devenit cel mai important partener comercial al tarii noastre".

Tratatul dintre Romania si R.F. Germania privind cooperarea prieteneasca si parteneriatul in Europa a fost semnat la 21 aprilie 1992.

Citeste si:
Klaus Iohannis efectuează o vizită de lucru în Grecia. Subiectele...
Klaus Iohannis efectuează o...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.