In timp ce coalitia jubileaza pentru ca a reusit sa adopte in sfarsit bugetul de stat, reprezentantii opozitiei critica maniera in care actuala putere a actionat si invoca vicii de procedura.

Presedintele Camerei Deputatilor, liderul PSD Adrian Nastase, a vorbit despre lipsa unor dezbateri reale pentru cea mai importanta lege a guvernului, uitand probabil ca, in vechea legislatura, bugetul sau era votat in trei zile, iar amendamentele opozitiei de atunci erau tratate cu aceeasi indiferenta.

Ca si pesedistii, reprezentantii PRM au acuzat si ei "maniera dictatoriala" in care a fost aprobat bugetul si au sustinut ca votul a fost dat fara sa existe cvorumul regulamentar. Invocand mai multe vicii procedurale, peremistii au anuntat ca vor ataca proiectul la Curtea Constitutionala, iar liderul grupului PRM, deputatul Lucian Bolcas, a precizat ca, dupa ce opozitia s-a retras de la lucrari, in sala nu se aflau 235 de parlamentari ai puterii. Liderii opozitiei au cerut conducerii parlamentului sa il sanctioneze pe liberalul Dan Radu Rusanu pentru modul in care a condus sedinta. Vicepresedintele liberal al Camerei Deputatilor a cedat nervos si a inceput sa injure in plina sedinta de dezbatere a bugetului de stat.

In timp ce coalitia jubileaza pentru faptul ca a reusit sa adopte in sfarsit bugetul de stat, reprezentantii opozitiei critica maniera in care actuala putere a actionat si invoca vicii de procedura. Ei au cerut conducerii parlamentului sa il sanctioneze pe liberalul Dan Radu Rusanu pentru modul in care a condus sedinta.

Adoptarea bugetului de stat s-a lasat cu cantec, reprezentantii opozitiei contestand modul in care puterea a procedat pentru a-si atinge obiectivul. Presedintele Camerei Deputatilor, liderul PSD Adrian Nastase, a invocat ieri lipsa unor dezbateri reale pentru cea mai importanta lege a guvernului, uitand probabil ca, in vechea legislatura, bugetul sau era votat in trei zile, iar amendamentele opozitiei de atunci erau tratate cu aceeasi indiferenta. Nastase a mai sustinut ca s-a creat o presiune publica, deoarece exista riscul ca proiectul sa nu fie adoptat pana la sfarsitul anului.

"Este aproape o ordonanta de urgenta a guvernului in legatura cu bugetul. Nu cred ca o astfel de formula ajuta in ceea ce priveste parlamentarismul din Romania, credibilitatea si autoritatea legislativului ca atare", a mai spus liderul PSD.

PRM sustine ca erau prea putini parlamentari in sala

Ca si pesedistii, reprezentantii PRM au acuzat si ei "maniera dictatoriala" in care a fost aprobat bugetul si au sustinut ca votul a fost dat fara sa existe cvorumul regulamentar.

Invocand mai multe vicii procedurale, peremistii au anuntat ca vor ataca proiectul la Curtea Constitutionala, iar liderul grupului PRM, deputatul Lucian Bolcas, a precizat ca, dupa ce opozitia s-a retras de la lucrari, in sala nu se aflau 235 de parlamentari ai puterii. In replica, liderul grupului D.A. de la Senat, Puiu Hasotti, a infirmat faptul ca nu ar fi fost suficienti parlamentari prezenti si a calificat drept puerila atitudinea opozitiei. In opinia lui, aceasta s-ar face vinovata de incercarea de a bloca discutiile prin depunerea a nu mai putin de 1.000 de amendamente neprofesioniste.

Rusanu risca sanctiuni pentru ca a injurat de mama

De la inaltimea fotoliilor de demnitari, parlamentarii coboara adesea la statutul de birjari prin tot felul de excese de limbaj. De data aceasta, a fost randul vicepresedintelui liberal al Camerei Deputatilor, Dan Radu Rusanu, sa cedeze nervos si sa injure in plina sedinta. Prezidand lucrarile, Rusanu a impus adoptarea rapida a proiectului si a expediat cele 1.000 de amendamente ale opozitiei intr-un mod cu totul neelegant. Vicele liberal al Camerei a fost auzit spunand "da-le in p... ma-sii de amendamente". Suparat, unul dintre senatorii cu cele mai multe propuneri de amendare, peremistul Gheorghe Funar, a depus ieri o sesizare la Birourile Permanente ale celor doua Camere, cerand pedepsirea liberalului.

"Este incalificabil acest comportament. (...) Presedintele de sedinta Dan Radu Rusanu si-a permis de la microfon sa traga niste injuraturi ca un birjar. Este o rusine pentru Parlamentul Romaniei sa aiba un vicepresedinte care injura de mama", a comentat Funar. Peremistul sustine ca va aduce drept proba stenograma sedintei, iar, in cazul in care Rusanu ar nega, ar trebui "internat". In replica, liberalul sustine insa ca nu si-ar fi permis niciodata sa vorbeasca in acest fel, chiar daca modul in care au fost redactate amendamentele lasa mult de dorit. "Este o perceptie gresita a senatorului Funar", a comentat ironic Rusanu. Birourile Permanente ale celor doua Camere se vor pronunta saptamana viitoare asupra sesizarii lui Funar si a eventualelor sanctiuni. In ultimul timp, alesii au tot mai multe dificultati in a-si cenzura iesirile tipice mai curand pentru atmosfera de pe stadioane, iar cel mai des par sa cedeze tocmai liderii forului legislativ, adica cei care trebuie sa conduca sedintele. Nu de mult, vicepresedintele PSD al Camerei Deputatilor, Miron Mitrea, a facut glume indecente la adresa Monei Musca, insa nimeni nu a solicitat pedepsirea acestuia.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.