"Urmeaza provocari extrem de mari. Romania se apropie de o serie de alegeri dificile, care este posibil sa dezbine poporul. Sincer, sunt ingrijorat. Dupa incheierea razboaielor politice, vor reusi politicienii romani sa se intoarca la o forma de coabitare civilizata si stabila?", a spus ambasadorul SUA, potrivit MEDIAFAX.
El a aratat ca este un motiv de optimism faptul ca, dupa toata instabilitatea politica si economica din aceasta vara, in cele din urma a triumfat statul de drept. El a mentionat ca un adevarat test pentru o republica democratica este respectarea legii de catre cei aflati la putere si in momentele cand aceasta nu corespunde cu interesele lor.
"Dupa toata instabilitatea politica si economica din aceasta vara, care, trebuie sa recunosc, a scos la lumina emotii puternice de toate partile, in cele din urma statul de drept a triumfat. Referendumul s-a desfasurat in conformitate cu deciziile Curtii Constitutionale, iar cei de la putere au aceptat rezultatul, cu toate ca acesta era contrar obiectivelor sale politice. Adevaratul test pentru o republica este respectarea legii de catre cei aflati la putere si in momentele dificile, nu doar in cele usoare, si mai ales atunci cand nu corespunde cu interesele lor", a afirmat Gitenstein.
De asemenea, el a punctat ca "raman multe lucruri de facut in Romania", desi au fost realizate progrese extraordinare in procesul de tranzitie, "inclusiv vara aceasta".
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro