Vicepresedintele Senatului, Petru Filip, a anuntat, luni, ca Biroul Permanent a decis introducerea pe ordinea de zi a plenului constituirea unei comisii de ancheta privind referendumul din 29 iulie.

"Toate grupurile au convenit ca, in cel mai scurt timp, probabil ca pana la plenul de astazi, sa faca nominalizarile, astazi in cadrul Biroului Permanent s-a stabilit numai ponderea ca membri in comisia formata din cei 11 senatori, respectiv dupa algoritmul: 4 din partea PSD, 3 din partea PDL, 2 din partea PNL, unul din partea UNPR si unul din partea UDMR. Grupurile au fost de acord cu acest algoritm, urmeaza ca pana la sedinta de plen sa-si faca nominalizarile", a declarat Filip, potrivit romanialibera.ro.

34 de senatori PSD si 12 senatori PNL au solicitat infiintarea comisiei parlamentare de ancheta.

Vicepresedintele Senatului a precizat ca scopul acestei comisii este de a ancheta modul in care s-au desfasurat cercetarile procurorilor in dosarul referendumului.

De asemenea, semnatarii notei de fundamentare, senatorii Ilie Sarbu si Mario Oprea, au afirmat ca aceasta comisie nu va ancheta procurorii, ci va verifica sesizarile cetatenilor si autenticitatea lor si sa ia in considerare posibilele fapte ilicite ale procurorilor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.