Liderii USL au finalizat negocierile privind alocarea colegiilor din Capitala pentru ACD si ACS, liberalii avand cel mai mare numar de candidati pentru parlamentare in Sectorul 3, in timp ce PNL a renuntat la colegiul pentru Senat unde a fost ales Crin Antonescu. 

In Sectorul 1 vor fi preluate de PNL candidaturile in trei colegii pentru Camera Deputatilor, in timp ce PSD va avea un singur colegiu. In cazul Senatului, cele doua colegii sunt alocate pentru PSD si PC, au declarat pentru MEDIAFAX surse parlamentare.

La alegerile din 2008, Crin Antonescu a candidat intr-un colegiu de senator din Sectorul 1, insa acum liberalii au cedat PC respectivul colegiu.

De asemenea, in Sectorul 2, PSD si UNPR vor putea desemna candidati in 3 colegii de deputat si unul de senator, in timp ce PNL va avea doua colegii de deputat si unul de senator.

Cei mai multi candidati pentru parlamentare din partea PNL se regasesc in Sectorul 3, unde pentru Camera Deputatilor vor intra in cursa trei liberali, carora le-a fost alocat si un colegiu pentru Senat, in care cel mai probabil va candida Crin Antonescu, au declarat sursele citate. De asemenea, in acest sector PSD are trei colegii de deputat si unul de senator.

In Sectorul 4, conservatorii isi vor desemna candidati pentru parlamentare in doua colegii pentru Camera Deputatilor si unul pentru Senat. PSD va mai avea candidati in alte doua colegii pentru Camera Deputatilor, iar PSD un candidat pentru Senat.

Social-democratii au cei mai multi candidati in Sectorul 5, unde detin candidaturile pentru trei colegii de deputat si doua de senator. PNL ramane cu o singura candidatura pentru Camera Deputatilor.

Totodata, in Sectorul 6, PSD si PNL au alocat cate doua colegii pentru deputati, iar al cincilea revine PC. In ceea ce priveste Senatul, va fi cate o candidatura din partea PNL si PSD in cele doua colegii.

Locurile pentru UNPR sunt incluse in cele negociate de PSD.

Citeste si:
Protestul transportatorilor continuă. Manifestanții au spus că...
Protestul transportatorilor...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.