Partidului Conservator ii vor reveni, in urma negocierilor din USL, 21 de colegii eligibile, respectiv 12 colegii de deputat si 9 de senator, au declarat, marti, pentru MEDIAFAX, surse politice. 

Sursele citate au mentionat ca PC va avea candidati pentru alegerile parlamentare in cele 21 de colegii considerate eligibile, dar si in alte 21 de colegii "marginale", considerate neeligibile.

In cadrul USL, in perspectiva alegerilor parlamentare, va functiona, ca si la locale, principiul paritatii, numarul total de candidati in colegiile eligibile fiind impartit in mod egal intre cele doua aliante componente, respectiv Alianta de Centru Dreapta PNL-PC si Alianta de Centru-Stanga PSD-UNPR.

Potrivit negocierilor desfasurate in USL, in afara colegiilor in care majoritatea populatiei este de etnie maghiara, toate celelalte colegii sunt considerate eligibile.

Astfel, potrivit surselor citate, PNL va ceda 21 de colegii catre PC, iar PSD va ceda, in baza acordului semnat cu UNPR, un numar de colegii egal cu numarul de parlamentari UNPR care sunt deja alesi in legislatura actuala.

Pe de alta parte, parlamentarii Aliantei de Centru Dreapta PNL-PC si Aliantei de Centru Stanga PSD-UNPR deja alesi isi pastreaza colegiile, principiul desemnarii candidatilor in USL ramanand, ca si la locale, cel al paritatii.

Potrivit surselor mentionate, reuniunea PSD va avea loc in judetul Tulcea, in localitatea Murighiol, participantii urmand sa ajunga acolo inca de joi sau de vineri, fiind posibil ca tot in acelasi loc sa fie convocata, simultan, si o reuniune a forurilor similare din PNL.

BPN al PSD a decis, luni, echipele de negociere din cadrul USL in asa fel incat in cursul saptamanii acesteia sa se definitiveze colegiile in care Alianta de Centru Stanga PSD-UNPR va desemna candidati, urmand ca sambata sa fie convocate intalniri cu presedintii PSD de CJ, cu primarii de resedinta de judet si cu membrii CExN unde va fi supusa la vot si ratificata aceasta negociere in cadrul USL.

Citeste si:
Claudiu Năsui face dezvăluiri șocante despre 9 membri PNL
Năsui, dezvăluiri șocante...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.