"Am discutat si natura relatiilor cu PSD. Sa inteleaga foarte bine PSD ca nu poate sa isi permita, prin intermediul unui lider sau altul, sa lanseze mesaje ostile la adresa PNL si mai ales sa inteleaga ca au niste parteneri, pe care trebuie sa ii respecte si fata de care trebuie sa isi respecte angajamentele", a declarat Ludovic Orban, potrivit MEDIAFAX.
El a spus ca nu doar declaratiile lui Ioan Rus l-au deranjat, dar si alte declaratii facute.
"Vine in intampinarea unei perceptii false asupra a ceea ce s-a intamplat la referendum. Nu graba domnului Antonescu de a ajunge presedinte a declansat acest referendum, hai sa fim seriosi", a mai spus Ludovic Orban.
Potrivit deputatului PNL, "leadership-ul USL, mai ales in perspectiva alegerilor parlamentare si a urmatoarelor evolutii politice, trebuie sa aiba mai mare incredere in baza partidului si sa tina cont de experienta si cunoasterea pe care o detin oameni importanti din partid, de la primari, presedinti de consilii judetene si parlamentari in functie".
"Sa nu se mai ia niciun fel de decizie care sa nu tina cont de baza celor doua partide", a aratat Orban, apreciind ca nu pot deconta mii de oameni niste deciziile la care nu participa.
Ludovic Orban a mai declarat ca USL este deja un brand cunoscut, perceput si sprijinit masiv de populatia Romaniei.
"USL nu are voie sa dezamageasca populatia, iar acest lcuru trebuie sa se realizeze prin programe, decizii, solutii care sa fie confome cu asteptarile populatiei. Acest lucru nu se poate face atunci cand deciziile se iau intr-n cerc strans si nu sunt luate de organismele reprezentative ale celor doua partide", a mai comentat Orban.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro