Potrivit MEDIAFAX, el a precizat ca mai trebuie indeplinit un pas procedural, respectiv votul in plenul Camerei.
Comisia juridica decisese, in primavara, ca Sergiu Andon (PC) nu se afla in situatie de incompatibilitate.
Ulterior, Consiliul National de Integritate (CNI), in calitatea sa de garant al independentei operationale a Agentiei Nationale de Integritate, a solicitat, in mod ferm, Parlamentului aplicarea si respectarea hotararii instantei supreme in cazul Andon.
In 3 aprilie 2011, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis irevocabil ca deputatul conservator Sergiu Andon este incompatibil cu calitatea de parlamentar, intrucat a fost avocat intr-un proces de coruptie, judecatorii admitand astfel raportul de constatare al inspectorilor de integritate.
Decizia ICCJ a survenit sesizarii din iunie 2009 a procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), in urma careia inspectorii Agentiei Nationale de Integritate (ANI) au constatat ca Sergiu Andon a devenit incompatibil cu statutul de parlamentar intrucat a acordat, ca avocat, asistenta juridica unui invinuit intr-un dosar penal de coruptie.
Conform legii, cei declarati in incompatibilitate trebuie sa renunte la functia pe care o ocupa si nu mai pot fi alesi sau numiti intr-o functie publica timp de trei ani.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro