Voicu a fost intrebat daca se are in vedere un boicot al parlamentarilor PNL pentru sedinta de luni a plenului reunit in care se va citi hotararea Curtii Constitutionale privind referendumul de demitere a presedintelui, potrivit MEDIAFAX.
"Momentan sunt decizii individuale, pot sa va confirm faptul ca foarte multi colegi, daca nu cumva toti, au spus ca nu doresc sa participe la sedinta de astazi si o sa vedem in functie si de decizia pe care o vom lua impreuna cu colegii de la PSD si de sedinta de grup. (…) Momentan e o forma de boicot individual si nu putem obliga pe cineva sa asiste la citirea unei decizii pe care o consideram incorecta, chiar nu-i putem obliga", a declarat Voicu, inainte de o sedinta a social-democratilor si liberalilor pe aceasta tema, care se desfasoara in biroul presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea.
Curtea Constitutionala a constatat, in hotararea adoptata in 21 august, ca procedura de organizare a referendumului din 29 iulie a fost respectata, ca nu s-a intrunit conditia de cvorum pentru ca scrutinul sa fie valabil si a mentionat ca la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial Traian Basescu isi reia atributiile.
Citeste si: Hotararea CCR se citeste la ora 15:00. Va respecta Parlamentul decizia?
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
Tigers Summit 2024: România în viziunea a trei investitori locali
Sursa: start-up.ro
-
Women TechEU, granturi pentru startup-uri cu femei fondator. Înscrieri deschise
Sursa: green.start-up.ro
-
SGR la Kaufland: retailerul oferă încă o dată valoarea voucherului cu...
Sursa: retail.ro
-
Revenire pentru piața de mașini noi: Creștere cu peste 34% în aprilie
Sursa: wall-street.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 8 mai?
Sursa: kudika.ro