Victor Ponta a declarat, miercuri, referitor la neacordarea de premii pentru olimpicii romani, ca situatia este cauzata de o ordonanta "de pe vremea Guvernului Boc", adaugand: "O vom rezolva".

"Este o ordonanta data de pe vremea Guvernului Boc, ca multe alte ordonante, pe care o vom rezolva", a spus Victor Ponta, care participa alaturi de sotia sa, Daciana, la slujba de la Manastirea Putna.

Potrivit MEDIAFAX, 142 de elevi si liceeni care au reprezentat Romania in 2011 la olimpiade internationale au fost medaliati cu aur, argint, bronz sau recompensati cu mentiuni, astfel ca merita recompense financiare din partea statului, conform legii. Acestia nu au primit insa niciun ban, intrucat o ordonanta emisa in timpul Guvernului Boc anula orice premiere.

Profesorul Radu Gologan, coordonatorul olimpicilor din lotul international de Matematica, a trimis o scrisoare deschisa premierului Victor Ponta si presedintelui Crin Antonescu, in care se declara "umilit" si "revoltat" dea ceasta situatie, "in numele zecilor de generatii de elevi matematicieni de excelenta ce, fara publicitate, au facut in ultimele decenii un lobby imens pentru Romania".

De altfel, unul dintre tinerii care au participat la olimpiadele internationale, Tudor Giurgica Tiron premiat cu aur la Olimpiada Internationala de Fizica, a afirmat ca este prima data de cand el este olimpic cand nu se premiaza elevii. "Era o traditie de acum ca Ministerul Educatiei sa-si premieze olimpicii, indiferent de ce Guvern era la putere. S-a spus ca o sa se tina premierea la mijlocul lui iulie, dar cu cateva zile inainte s-a anulat. Nu stim de ce nu s-a mai tinut, dar umbla zvonul ca din cauza referendumului", afirma Tudor Giurgica Tiron.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.