Cereri de anulare a alegerilor in trei localitati si in sectorul 5 al Capitalei au fost depuse la Biroul Electoral Central, de PSD, UNPR si PC, a anuntat, luni dimineata, purtatorul de cuvant al BEC Marian Muhulet.

Conform lui Muhulet, PSD Constanta a depus o cerere de anulare a alegerilor din localitatea Valul lui Traian, o cerere similara fiind depusa de PSD Sascut in legatura cu scrutinul din localitate.

Alegeri locale: Primele rezultate partiale

UNPR a solicitat anularea scrutinului desfasurat in sectorul 5 al Capitalei, iar PC a cerut acelasi lucru in cazul localitatii ilfovene Stefanestii de Jos.

Marian Muhulet a precizat ca cererile de anulare pot fi depuse in termen de 48 de ore de la incheierea alegerilor si ca acestea trebuie insotite de dovezi.

Scandal la Cluj-Napoca: USL contesta numaratoarea voturilor

Potrivit legii, BEC solutioneaza sesizarile privitoare la frauda electorala, putand dispune anularea alegerilor dintr-o circumscriptie electorala, in cazul in care constata, pe baza probelor administrate, ca votarea si stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natura a modifica atribuirea mandatelor in circumscriptia electorala respectiva, informeaza MEDIAFAX.

In astfel de cazuri, BEC dispune repetarea scrutinului, care are loc in termen de cel mult doua saptamani de la constatarea fraudei. Noile alegeri au loc in aceleasi conditii, folosindu-se aceleasi liste electorale si aceleasi liste de candidati si candidaturi independente, cu exceptia cazurilor in care s-a dispus de catre birou anularea unei liste de candidati sau a unor propuneri de candidaturi independente, in sarcina carora s-a retinut comiterea fraudei care a determinat anularea alegerilor.

Existenta fraudei electorale se stabileste de Biroul Electoral Central de la caz la caz, pe baza probelor prezentate de cei care au invocat-o.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.