Oficialul britanic apreciaza, intr-un comentariu intitulat "Noul guvern al Romaniei in prima saptamana", postat pe blogul sau, ca "Acordul cu FMI indica ceea ce Romania are de facut, atat in privinta consolidarii fiscale si reformelor structurale, dar si pentru crearea unei cai spre cresterea economica sustenabila".
"Intr-o perioada de incertitudine in economia Europei, asigurarea ca Romania ramane in Acordul cu FMI este importanta pentru investitori si partenerii internationali ai tarii. Asa cum a punctat Jeffrey Franks de la FMI in concluziile misiunii sale prezentate saptamana trecuta, prioritatile acum sunt continuarea reformelor in zona companiilor de stat si obtinerea unor noi progrese in reducerea arieratelor guvernamentale", apreciaza ambasadorul Harris, potrivit MEDIAFAX.
El adauga ca o alta evolutie pozitiva petrecuta saptamana trecuta este "adoptarea unanima de catre Parlamentul Romaniei a legii care implementeaza noul Cod de Procedura Civila".
Diplomatul aminteste ca in ultimele luni s-au facut unele progrese in domeniul judiciar din Romania, mai ales prin adoptarea legislatiei privind confiscarea extinsa a averilor si in procesele unor cazuri de coruptie la nivel inalt.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro