Lucian Iliescu, Sulfina Barbu si Mihai Atanasoaei au fost anuntati, joi, drept candidatii PDL la sectoarele 2, 4 si 5, de catre presedintele organizatiei democrat-liberale din Capitala, Elena Udrea.

Udrea a mentionat ca Lucian Iliescu este in prezent directorul Salii Palatului si se afla la al doilea mandat de consilier local. "Este un om tanar, cu viziune asupra administratiei", a spus Udrea referitor la candidatul PDL pentru primaria Sectorului 2.

In ceea ce o priveste pe Sulfina Barbu, candidatul PDL pentru primaria Sectorului 4, Elena Udrea a spus ca aceasta a fost unul dintre cei mai buni ministri. "Sulfina Barbu a demonstrat competenta, buna credinta, eficienta, este o femeie bataioasa, curajoasa, care duce la bun sfarsit ceea ce si-a propus", a mentionat liderul PDL Bucuresti, pentru MEDIAFAX.

Elena Udrea a spus despre Mihai Cristian Atanasoaei - fostul prefect al Capitalei, candidatul pentru primaria Sectorului 5 - ca este "un om cu expertiza extraordinara", ca s-a aflat permanent in parteneriat cu autoritatile publice din Bucuresti, ca are experinta in munca de jurist pentru ca este notar public si ca in 2008 a castigat un mandat de deputat, pe care l-a pierdut "din cauza legii proaste" de atunci. "Sectorul 5 merita mai mult decat a avut in ultimii 12 ani, iar Mihai Cristian Atanasoaei este solutia ca Sectorul 5 sa ajunga in Bucuresti si nu in afara lui, asa cum este acum", a sustinut Udrea.

Presedintele PDL Bucuresti a amintit ca, pentru functia de primar general al Capitalei, candidatul este Silviu Prigoana, iar pentru primaria Sectorului 1 - Teodor Paleologu, pentru primaria Sectorului 3 - Liviu Negoita, pentru primaria Sectorului 6 - Cristian Poteras.

Citeste si:
Elena Udrea, mesaj din pușcărie înainte de campania electorală
Elena Udrea, mesaj din...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.