Prezenta presedintelui Actiunii Populare (AP), Emil Constantinescu, la comemorarea lui Corneliu Coposu a fost un semnal clar ca se duc tratative pentru o fuziune intre AP si PPCD. Vicepresedintele PPCD, Mihai Marinescu, ne-a confirmat ieri ca cele doua parti au convenit sa aiba intalniri pe aceasta tema, oferta venind chiar din partea fostului sef al statului.

"Deocamdata nu s-a negociat nici o functie pentru Emil Constantinescu. Am stabilit doar sa ne intalnim si sa discutam. Noi suntem deschisi la propunerile sale", a afirmat vicepresedintele PPCD. Desi activitatea sa politica din ultimii ani a fost aproape inexistenta, Emil Constantinescu conteaza pe o revenire si vizeaza chiar postul de presedinte detinut de primarul Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu.

O alta fuziune care se contureaza este cea cu Blocul National Democrat (BND), partid satelit al Blocului National Sindical. Colaborarea dintre cele doua formatiuni este mult mai veche si a fost consimtita intr-un protocol, prin care cei cinci deputati ai BND sustin proiectele politice ale PPCD in parlament. Documentul semnat de cele doua formatiuni se refera la o colaborare atat la nivel local, cat si central, iar daca se dovedeste ca functioneaza, nu este exclusa formula unei fuziuni. Totusi, popularii lui Ciuhandu au avut mari dificultati sa accepte aceasta cooperare, datorita traiectoriei pe care BND a inregistrat-o. Dupa alegerile de anul trecut, BND a intrat in parlament pe listele PRM, deputatii sai parasind apoi partidul lui Vadim Tudor.

Miscarile din interiorul PPCD nu se limiteaza aici. Ultimul consiliu de conducere a votat o rezolutie in favoarea revenirii fostilor membri marcanti ai partidului: Radu Vasile, Victor Ciorbea si Constantin Dudu Ionescu. Chiar daca intoarcerea in sanul partidului a ex-premierilor si ministrului de interne constituie un avantaj, datorita experientei lor politice, PPCD canta totusi pe mai multe voci. In timp ce vicepresedintele Mihai Marinescu declara ca exista un val de opinie privind revenirea la vechea titulatura - PNTCD, colegul sau timisorean Mihai Orza afirma ca este vorba doar de 10-15 glasuri razlete. Saptamana viitoare, PPCD va avea ultima infatisare dintr-o lunga serie de procese pe care partidul le-a avut cu diversi contestatari ai noii denumiri. "In functie de decizia tribunalului, vom avea in aproximativ o luna de zile un nou consiliu de conducere, pentru a stabili daca ne intoarcem sau nu la numele care ne-a consacrat - PNTCD", ne-a declarat ieri Mihai Marinescu.

Sursa: Curentul.ro



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.