In acest context, Carmen Ionel si-a dat demisia din functia de director general al AM POSDRU, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii.
"Conducerea ministerului a apreciat ca problemele de management in cadrul AM POSDRU necesita regandirea intregii strategii de accelerare a absorbtiei de fonduri europene in domeniul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Pana la inceputul lunii martie, AM POSDRU trebuie sa remedieze toate deficientele indicate de Autoritatea de Audit, astfel incat platile de la Comisia Europeana sa nu fie suspendate. Pana in acest moment, au fost corectate peste jumatate dintre recomandarile Autoritatii de Audit", potrivit sursei citate de MEDIAFAX.
Pana la organizarea concursului pentru ocuparea functiei de director general, interimatul va fi asigurat de Carmen Rosu. Rosu are o experienta de 15 ani in gestionarea fondurilor europene si a fost director la Ministerul Finantelor Publice.
Carmen Rosu este detasata la AMPOSDRU de la 1 februarie 2012.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
3 decenii de business: cum a evoluat Mobexpert, gigantul român din industria...
Sursa: retail.ro
-
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit...
Sursa: wall-street.ro