Teodor Baconschi a declarat, intr-un interviu la Deutsche Welle, ca va candida la alegeri, dar ca nu stie inca in ce colegiu, el apreciind totodata ca PDL nu actioneaza ca o forta coerenta, cu mesaj public unitar si cu destula vointa politica.

"Voi candida la alegerile generale. Nu mi-am ales colegiul inca, pentru ca nu stim cum va arata legea electorala si daca vor fi redesenate actualele colegii. E normal sa ma duc spre electorat si sa-l intreb daca vrea sau nu oameni de felul meu", a spus Baconschi.

Citeste si:
Baconschi, revocat de la Ministerul de Externe

Referindu-se la PDL, Baconschi a spus ca a incercat sa se integreze in aceasta organizatie politica. "PDL e suficient de mare ca sa aiba oameni de toate felurile: mai buni, mai rai, competenti sau doar nocorosi", a spus prim-vicepresedintele formatiunii, potrivit MEDIAFAX.

"Liderii PDL - si la centru si din teritoriu -, colegii din BPN, sunt oameni cu experienta politica certificata in timp si care au aceste retele si care au si cu ce sa se laude la sfarsitul unui mandat, ca primari de orase de exemplu. Colegii care au intrat mai recent in partid imi sunt mai apropiati. De la Traian Ungureanu, cu care sunt prieten din adolescenta, pana la Monica Macovei, Sever Voinescu, Cristian Preda, Theodor Paleologu, cu care iarasi sunt prieten. Sunt oameni cu care ma cunosc si cu care am afinitati obiective. Dar ca sa te integrezi intr-un partid politic nu trebuie sa vii cu aerul ca tu esti bun si ceilalti sunt prosti, tu esti nou, ceilalti sunt vechi. Cred ca exista suficienta inteligenta in interiorul PDL pentru a se vedea care e directia buna. Aceasta directie este de multe ori dictata de bunul simt si acesta nu a disparut din PDL", a mai spus Teodor Baconschi.

Intrebat daca in partid a simtit nemultumirea exprimata si de presedintele Basescu atunci cand a spus ca, daca el s-ar fi aflat in fruntea PDL, acesta ar fi fost mai bine condus, Baconschi a spus ca a identificat o astfel de nemultumire, insa a adaugat ca este "foarte greu sa guvernezi si sa conduci un partid in acelasi timp". Citeste si Baconschi: Presedintele Basescu nu mi-a reprosat absolut nimic

Citeste si:
Traian Băsescu, despre războiul din Israel: Represaliile vor fi...
Traian Băsescu, despre...

"E necesar ca membrii BPN si toti membrii PDL sa se ocupe in perioada urmatoare de relansarea partidului. Formal, partidul a tras concluziile dupa congresul de anul trecut. Dar acum e nevoie si de o coordonare de sus pana jos pentru ca mesajele partidului sa fie mai clar exprimate si pentru ca dialogul cu cei pe care-i reprezentam sa fie cat mai amplu, nu sporadic. (...) Sigur ca o noua conducere are nevoie de o perioada de rodaj, ca o masina noua. Insa rodajul s-a terminat. Ar trebui sa fim deja in stare sa atingem viteza de croaziera cu intregul partid. Dar n-am simtit pentru moment ca partidul actioneaza ca o forta coerenta, pe mesaj public unitar si cu destula vointa politica, astfel incat sa facem diferenta", a spus Baconschi.

El a mai spus ca "viitorul PDL depinde, ca si trecutul recent si prezentul, de parteneriatul cu presedintele". Baconschi a apreciat ca "presedintele Traian Basescu, cu toate defectele pe care unii si altii i le reproseaza, e un politician de prim-plan cam fara pereche in acesti ultimi zece ani".

"El a dezvoltat o viziune despre reforma Romaniei. Avem nevoie de aceasta reforma, dincolo de joaca cu lopatica in tarcul cu nisip al politicii dambovitene. Ne intereseaza reforma statului si avem in presedinte vectorul major care a impins inainte aceste lucruri. Credeti-ma ca fara el nu se apuca niciun partid sa lanseze o astfel de agenda", a mai spus Baconschi.

Citeste si:
Vasile Blaga îi dă replica lui Băsescu: ”PDL nu poate fi reînviat...
Vasile Blaga îi dă replica...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.