Senatorul Mircea Geoana declara ca la inceputul anului viitor va exista "o exprimare publica si politica" a miscarii pe care doreste sa o puna in practica, mentionand totodata ca, dupa alegerile de anul viitor, se vede "ca unul dintre cei mai influenti oameni politici din Romania".

"Cred ca in acest moment este o nevoie acuta, in societatea romaneasca, de altceva, de un alt mod de exprimare publica si politica", a spus Geoana, la Realitatea TV.

Intrebat daca doreste sa faca o miscare civica sau un partid, Geoana a raspuns ca "la modul ideal ar trebui sa coexiste". "Exista modele pe care le studiez si pe care voi incerca sa le aduc si in Romania", a spus el, mentionand exemplul Italiei din anii '90, citeaza MEDIAFAX.

Geoana a afirmat totodata ca proiectul pe care il are in vedere este "destul de avansat".

"La inceputul anului viitor va exista o exprimare publica si politica a unei miscari pe care sunt hotarat sa o pun in practica. Ce se intampla pe restul scenei politice nu e indiferent pentru mine", a mai spus el.

Mircea Geoana a mentionat ca nu exclude posibilitatea unei "explozii politice" la inceputul anului viitor, cu o schimbare de guvern.

"Nu as vrea sa exclud posibilitatea unei explozii politice mai mari la inceputul anului viitor. (...) Eu in primul rand vad la inceputul anului viitor o schimbare aproape obligatorie de guvern. Sunt absolut convins ca va exista un nou guvern, cu un nou prim-ministru", a precizat el.

Pe de alta parte, fostul social-democrat a sustinut ca in PSD sunt discutii "tot mai agresive si tot mai vocale" legate de un congres extraordinar de inlocuire a lui Victor Ponta.

El a mai spus ca, in opinia sa, Ponta are sanse "aproape de zero" sa ajunga prim-ministru dupa viitoarele alegeri.

Intrebat cum se vede peste un an, dupa viitoarele alegeri, Mircea Geoana a raspuns: "Ma vad in continuare ca unul dintre cei mai influenti oameni politici din Romania".

Chestionat daca, in opinia sa, va fi in Parlament dupa alegeri, Geoana a spus: "Posibil, dar nu obligatoriu. (...) Politica se poate face de la conducerea unui partid, nu trebuie sa fii tu in Parlament ca partidul tau sa fie in Parlament".

Citeste si:
Guvernul propune majorarea salariului minim la 3.700 de lei
Guvernul propune majorarea...

Cat despre posibilitatea de a se regasi in guvern, Geoana a raspuns ca este "posibil".

Intrebat despre o eventuala relansare pe zona diplomatiei, Geoana a mentionat: "Dupa ce imi voi fi spus ultimul cuvant in politica romaneasca si sper sa nu fie acum si nu cred ca va fi acum, dupa ce-mi voi fi consumat drumul politic si ambitia de a transforma Romania - de asta raman in politica, nu din motive de lispa de solutii - am sa am o voce in diplomatia internationala, peste cativa ani de zile. Ca o sa fie peste 5 sau 10, asta nu stiu".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.