Elena Basescu a recomandat, miercuri, in plenul PE, la o dezbatere privind situatia minoritatii rome, ca la urmatoarele alegeri europarlamentare fiecare partid politic sa desemneze pe un loc eligibil cate un candidat de etnie roma.

"Toti suntem constienti de problemele cu care se confrunta romii. Responsabilitatea Romaniei este cu atat mai mare, avand cea mai numeroasa minoritate roma din Europa. Dar modul in care sunt ei reprezentati conteaza. De aceea, poate as recomanda ca la urmatoarele alegeri europarlamentare, partidele politice sa ofere un loc eligibil unui cetatean de etnie roma", a spus Elena Basescu, citeaza MEDIAFAX.

Ea a luat cuvantul in plen, aratand ca Guvernul Romaniei a facut progrese semnificative in elaborarea strategiei nationale pentru incluziunea romilor.

Elena Basescu a spus ca ministerele responsabile de cele sase domenii sectoriale de actiune - Muncii, Educatiei, Dezvoltarii Regionale, Economiei, Agriculturii, Sanatatii, Culturii si Internelor - impreuna cu autoritatile locale vor lua aproximativ 63 de masuri pentru integrarea romilor. Finantarea va fi asigurata din bugetul fiecarui minister, iar coordonarea implementarii si monitorizarea ei vor fi asigurate de secretariatul general al Guvernului si agentia nationala pentru romi.

Referindu-se la strategia europeana privind romii, Elena Basescu si-a exprimat insa rezervele. "Mi-ar placea sa cred in succesul acestei strategii in intreaga Uniune, insa vazand reactia populista si profund neeuropeana a unor guverne cand s-a pus problema aderarii Romaniei si Bulgariei la Schengen, permiteti-mi sa am rezerve", a spus ea.

In cadrul dezbaterii a luat cuvantul si eurodeputatul PSD Ion Enciu. Acesta a apreciat ca incidentele violente la adresa minoritatii rome din ultima perioada dovedesc ca "strategia va ramane doar o declaratie de bune intentii atat timp cat nu este implementata eficient si corect". "

Enciu a cerut readucerea problematicii integrarii romilor pe agenda europeana la toate nivelurile si a propus includerea presedintilor CE, PE si ai Consiliului in "task-force-ul care sa asigure coordonarea reala intre actorii de la nivel european si national cat si asigurarea participarii autoritatilor locale si a comunitatilor de romi ca principali factori in implementarea efectiva a strategiei".

Citeste si:
Ședință decisivă, azi, la Guvern! Liderii PSD și PNL vor să conducă...
Ședință decisivă, azi, la...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.