Potrivit unor surse din acest partid, au inceput deja demersurile pentru ca Udrea sa ocupe aceasta functie. Zilele trecute, mai multi lideri ai PD, printre care vicepresedintele Cezar Preda, au laudat public prestatia fostei sefe a cancelariei prezidentiale. Si liderul grupului PD din Camera Deputatilor, Cristian Radulescu, a spus ca ar primi-o pe Udrea in organizatia pe care o conduce, cea de Vaslui, daca nu ar exista o serie de impedimente politice. Radulescu a amintit ca ea a fost membra a PNL, iar protocolul Aliantei D.A. interzice transferurile intre cele doua partide.
Cu toate ca, aparent, PD o asteapta pe Udrea cu bratele deschise, in partid exista si o opozitie tacita, care incearca sa ajunga la presedintele Traian Basescu pentru a-l ruga sa nu o sprijine pe fosta sefa a cancelariei prezidentiale in acest demers. Acesti membri ai PD se plang si de faptul ca liderii partidului care au acces la Basescu - Emil Boc, Adriean Videanu si Vasile Blaga - nu au curaj sa-i spuna acestuia anumite chestiuni sensibile.
Elena Udrea a anuntat acum cateva zile ca si-a dat demisia din PNL, dar a precizat ca intentioneaza sa ramana in politica. Contactata, aceasta ne-a declarat ca, pana in momentul de fata, nu a avut loc nici o discutie cu reprezentantii PD referitoare la eventuala sa numire din postul de purtator de cuvant al partidului.
Despre autor:
Sursa: Adevarul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Esența eleganței discrete: cum să îți construiești o colecție de accesorii...
Sursa: kudika.ro
-
Durere de cap care revine des? Ce poate însemna, când devine îngrijorătoare...
Sursa: garbo.ro