Presa internationala apreciaza ca "istoric", evidentiind o "dezbinare istorica" sau indemnand la "mai multa democratie", discursul pe care Regele Mihai l-a sustinut marti in Parlament, notand absenta presedintelui Traian Basescu si a premierului Emil Boc.

  • AFP: Un discurs istoric

Intr-un "discurs istoric", fostul suveran a indemnat clasa politica din Romania sa actioneze pentru ca tara sa isi regaseasca "demnitatea si respectul" pe scena internationala si a laudat progresele realizate dupa prabusirea regimului comunist in 1989, citand intre acestea "democratia, libertatile si un inceput de prosperitate", noteaza AFP.

Dar ultimul sef de stat care a supravietuit celui de al Doilea Razboi Mondial a denuntat "dispretul fata de etica si de rolul primordial al institutiilor statului, dar si personalizarea puterii", critici disimulate adresate presedintelui Basescu, acuzat de "autoritarism" de catre adversarii sai politici, comenteaza agentia franceza.

"Era un moment constructiv si util", a declarat, citat de AFP, fostul presedinte Ion Iliescu, care l-a impiedicat in anii '90 pe Mihai sa revina in tara si al carui partid social-democrat a propus ca fostul rege sa fie declarat "persona non grata". El a adaugat ca s-a "reconciliat" cu fostul suveran in 2001, lucru care i-a permis sa se instaleze definitiv la Bucuresti. In schimb, presedintele Basescu, care nu isi ascunde ostilitatea fata de fostul rege, noteaza agentia, si premierul Emil Boc au lipsit din Parlament, preferand sa asiste la ceremoniile de "Ziua Armatei", precizeaza AFP.

  • Reuters: Unde a fost Basescu?

Discursul fostului rege al Romaniei evidentiaza o "dezbinare istorica", apreciaza REUTERS, care-l citeaza pe Basescu afirmand ca Mihai I a fost "sclavul Rusiei" si noteaza absenta sa la sedinta Parlamentului, la care au luat parte, totusi, numerosi deputati din PDL. La inceputul anilor '90, fostul suveran a lansat mai multe apeluri la restaurarea monarhiei, acesta avand in continuare numerosi sustinatori. Cateva mii de persoane i-au urat la multi ani pe site-ul familiei regale, iar unii au participat la un miting in fata Parlamentului, adauga agentia.
  • Le Monde: Regele face clasa politica sa tremure

In pofida celor 90 de ani ai sai, Mihai I "inca mai face clasa politica sa tremure", comenteaza Le Monde. Unii parlamentari si-au exprimat ingrijoarea cu privire la un zvon, care nu a fost dezmintit de casa regala noteaza ziarul francez, potrivit caruia fostul rege ar fi putut profita de prezenta sa in Parlament pentru a cere restaurarea monarhiei in Romania. In pofida opiniei unor analisti, potrivit carora miscarea monarhista a ramas "fara suflu", Mihai I continua sa inspire incredere in aceasta, iar discursul sau "anunta o mica furtuna pe esicherul politic al tarii", adauga Le Monde, citat de MEDIAFAX.

Alesii prezenti in sala gigantica a Parlamentului s-au ridicat pentru a aplauda discursul fostului suveran, in timp ce Guvernul a fost reprezentat doar de ministrul Justitiei Catalin Predoiu, mai noteaza Le Monde in suplimentul "Geo&Politique".

  • Associated Press: Mai multa democratei

Fostul rege Mihai I de Romania "indeamna la mai multa democratie" in tara, in discursul sustinut in Parlament la implinirea a 90 de ani, comenteaza ASSOCIATED PRESS.

Citeste si: Reactii la discursul Regelui Mihai


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.