Presedintele Traian Basescu a reiterat la o conferinta a PPE, necesitatea trecerii la o politica bugetara si fiscala unica, precum si la constituirea Statelor Unite ale Europei, afirmand ca europenii trebuie sa fie la pupitru de comanda al procesului de globalizare, nu la remorca acestuia.

  • Solutia viitorului

"Astazi, in aceasta criza, avem si solutia viitorului. Solutia viitorului a fost pomenita si de domnul Martens, de domnul Daul. Ceea ce inseamna o sansa pentru Europa de a garanta prospetritatea cetatenilor ei se numeste mai multa integrare, iar eu mi-as permite sa spun – Statele Unite ale Europei, care sa respecte valorile noastre, care sa tina cont de specificul cultural al fiecarei tari, care sa protejeze fiecare minoritate, dar care, in acelasi timp, sa aiba forta sa ne proiecteze acolo unde pot fi sau pot spera sa fie cei 500.000 de europeni, adica la pupitru de comanda a procesului de globalizare, nu la remorca procesului de globalizare", a declarat Traian Basescu, informeaza MEDIAFAX.

El a spus ca infiintarea Statelor Unite ale Europei este in responsabilitatea politicienilor din aceasta generatie. "Din pacate, intarzierea nu va folosi nimanui. Nu putem lasa aceasta misiune urmatoarei generatii de politicieni. Trebuie sa avem curaj s-o facem acum si sa incepem sa vorbim despre Statele Unite ale Europei. Dar nu numai sa vorbim. Trebuie sa le proiectam si sa avem forta politica, fiecare la noi acasa, sa convingem cetatenii ca aceasta este solutia", a mai spus Basescu.

In momentul de fata, UE se confrunta cu un larg numar de provocari, este de parere seful statului. "As spune ca ne aflam intr-un moment dificil. Avem o criza a datoriilor suverane care ne afecteaza pe toti, avem o criza a migratiei, care, desi uneori exagerata, este o situatie care impune noi abordari in ceea ce priveste spatiul Schengen, deci o reforma a spatiului Schengen se impune, avem in mod categoric, un deficit energetic ce trebuie completat de multe ori contra unor concesii politice si avem si obiective de indeplinit, care par dificil a fi atinse, obiectivele agendei UE 2020. Ne pregatim sa discutam noul exercitul bugetar (...), avem nevoie acuta de o consolidare a Politii Agricole Comune, aici evident avem uneori viziuni diferite si, nu in ultimul rand, as spune ca mai este parca o criza mai putin vazuta, dar care devine tot mai persistenta in ultimii doi ani, aceea a transferului problemelor nationale pentru institutiile europene. De aici o depreciere a calitatii deciziilor vizionare pentru Europa de maine", a continuat seful statului roman.

Citeste si:
Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj de solidaritate cu...
Premierul Nicolae Ciucă a...

  • Solidaritatea, raspuns la criza

La toate aceste provocari, crize, Europa trebuie sa raspunda prin unitate si solidaritate, a mai apreciat Basescu. "Insa, in opinia mea, doar unitatea si solidaritatea nu sunt suficiente pentru a prefigura Europa viitorului, Europa care sa influenteze efectele globalizarii si nu Europa care sa receptioneze, sa primeasca efectele globalizarii. Deci pentru a fi un element de influenta a directiei in care se se indreapta efectele procesului de globalizare ne trebuie ceva mai mult decat unitate si solidaritate. Eu cred ca sunt cateva lucruri inevitabile a fi facute la nivelul UE ca politici generale. Evident, nu putem spera intr-o politica monetara unica atat timp cat avem 27 de politici bugetare si tot 27 de politici ficale. Este clar ca trebuie sa trecem la o politica bugetara si fiscala unica, element extrem de greu, dar trebuie sa avem curaj sa discutam subiectul, sa vedem cum il putem atinge", a continuat Basescu.
Citeste si:
Mittal: Criza poate fi rezolvata daca am avea Statele Unite ale...
Mittal: Criza poate fi...

In opinia lui, nu se poate omite ca ar fi imposibil sa existe o viziune despre o Europa solida, consolidata daca nu se generam o politica energetica comuna a Uniunii Europene.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.