Cristian Preda a declarat, vineri, intr-un interviu acordat MEDIAFAX, ca este de parere ca Traian Basescu trebuie sa ramana presedinte pana in 2014, precizand ca se refera si la invocarea suspendarii de catre opozitie si la declaratia sefului statului privind o eventuala renuntare la un an de mandat.
Intrebat cum vede rolul lui Traian Basescu dupa 2014, europarlamentarul PDL a spus ca acesta are o mare experienta politica si ca este convins ca va spune la momentul potrivit ceea ce va face.
El a subliniat insa ca, in opinia sa, acesta trebuie sa ramana la Palatul Cotroceni pana in 2014.
"Cred ca trebuie sa ramana presedinte pana in 2014", a declarat el, precizand ca spune aceasta si cu adresa la opozitie, care ar vrea sa-l inlature pe Basescu din functie pe "calea nefireasca" a suspendarii, dar si cu privire la faptul ca presedintele invoca o eventuala renuntare la o parte din mandat pentru recuplarea alegerilor.
"Chestiunea suspendarii a fost transformata intr-un soi de motiune de cenzura indreptata impotriva presedintelui", a spus Preda, apreciind ca acest lucru nu este legitim.
"Intr-o democratie te duci la competitie (...), accepti si infrangerea", a adaugat el.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro