Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, la Buzau, ca pana la vara social-democratii si liberalii vor depune o motiune de cenzura, desi stiu ca numarul parlamentarilor care fac parte din Uniunea Social Liberala (USL) nu este suficient pentru inlaturarea Executiv.

Victor Ponta a spus ca motiunea de cenzura va fi depusa pana in iunie, in momentul in care partidele din alianta vor simti ca este cel mai prielnic moment pentru un astfel de demers, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Motiune de cenzura facem pana in iunie, o facem cu liberalii si cand simtim ca avem cele mai mari sanse. Poate reusim acum, dar nu depinde doar de noi. Nu avem numarul necesar sa dam jos Guvernul, dar poate reusim sa-i convingem si pe ei sa voteze", a declarat Victor Ponta.

Liderul PSD a adaugat ca USL nu are o strategie de suspendare a presedintelui, ci are trei puncte pe care le urmareste.

"Am creat o alianta cu obiective clare care sa scape tara de Traian Basescu si de Guvernul Boc, sa repare nedreptatile comise de actualul Guvern si de presedinte, sa-i pedepseasca pe cei care au furat si au incalcat legea in acest timp si sa redreseze economia", a spus Ponta.

Pe de alta parte, liderul PSD a precizat ca Romania are in prezent o problema in Parlamentul Eropean, nu cauzata de alianta nou creata, ci de faptul ca tara noastra nu ar mai respecta reguli elementare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.