Presedintele Traian Basescu a particpat, marti, la investirea noului sef al SMG, declarand, printre altele, ca este esential, legat de protectia personalului, ca Armata sa aiba sentimentul cel putin ca nu este nedreptatita in raport cu alte categorii sociale.
Potrivit lui Basescu, ceea ce a facut ministrul Oprea "este proba ca atunci cand la nivel politic exista preocupare, se gasesc solutii pentru ca partea sociala sa fie mai bine acoperita".
"Nu va ascund ca atunci cand l-am auzit spunand prima data ca nu trebuie sa existe, prin recalcularea pensiilor militarilor care au stagiu intreg in Armata, pensii mai mici de 3.000 de lei, am privit cu oarecare scepticism afirmatia. Aseara l-am invitat pe domnul ministru si pe premier, sa am convingerea ca aceasta promisiune a domnului ministru Oprea si a premierului este aplicabila si va functiona incepand cu 1 ianuarie. Confirmarea premierului, cu calcule in fata, arata ca domnul ministru Oprea a reusit sa protejeze pensionarii militari", a spus Basescu, citat de MEDIAFAX.
Odata cu discutarea proiectului privind sistemul unitar de pensii publice, ministrul Apararii, Gabriel Oprea, a sustinut, in mai multe randuri, ca pensiile militarilor nu trebuie sa scada.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 23 februarie – 1 martie 2026: decizii inspirate și ajustări...
Sursa: garbo.ro
-
Accident grav în halfpipe la JO 2026: Finley Melville Ives, scos pe targă...
Sursa: kudika.ro