Senatorul PSD Olguta Vasilescu a declarat, duminica, la Craiova, ca femeile sunt discriminate de prevederile Legii pensiilor, in forma promulgata de Parlament, intrucat, deşi se vor pensiona la 63 ani, "varsta legala" prevazuta prin actul normativ, vor beneficia de retributii mai mici decat barbatii.

Senatorul PSD Lia Olguta Vasilescu a declarat, intr-o conferinta de presa, ca social-democratii vor ataca la Curtea Constitutionala legea pensiilor, intrucat, in forma promulgata de Parlamentul Romaniei, sunt discriminate femeile, transmite MEDIAFAX.

"Este un aspect pe care il vom ataca la Curtea Constitutionala, respectiv s-a aprobat deja ca 63 de ani sa fie varsta de pensionare la femei si 65 de ani la barbati, insa nu s-a modificat si stagiul de cotizare. Practic, femeile care vor iesi la varsta legala de pensionare de 63 de ani vor avea o pensie mult mai mica decat cea a barbatilor. Este vorba de o discriminare", a spus Olguta Vasilescu.

Potrivit sursei citate, in forma promulgata femeile vor beneficia de pensii mai mici ca barbatii, desi se vor pensiona la varsta legala, stipulata in actul normativ.

"Am hotarat sa facem o discriminare pozitiva in cazul femeilor pe considerentul ca sunt mame şi ca oricum muncesc de doua ori mai mult decat barbatii, dar asta nu inseamna sa mergem si pe o discriminare negativa care inseamna ca femeile, desi ies la o varsta de pensionare care este aproape similara cu cea a barbatilor, vor avea o pensie mai mica", a mai spus senatorul PSD, Lia Olguta Vasilescu.

Legea pensiilor, reexaminata la solicitarea sefului statului, prin care se stabileşte varsta standard de pensionare de 63 de ani la femei si de 65 de ani la barbati, a fost adoptata marti, de plenul Camerei Deputatilor. Legea a fost adoptata, prin apel nominal, cu 172 de voturi "pentru".
Singurul articol modificat, fata de varianta initiala adoptata, este cel referitor la varsta de pensionare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.