Pentru cateva zile, constructia megalomanica, atat de draga lui Nicolae Ceasusescu, a devenit locul cu cea mai mare densitate pe metru patrat de specialisti in protectie si paza pentru demnitari.

"Bine ati venit in Romania! Aceasta tara este una sigura", i-a intampinat consilierul prezidential pe politica interna, Claudiu Saftoiu, pe reprezentantii celor 33 de state participante la cea de-a saptea conferinta a Asociatiei Serviciilor pentru Protectia Demnitarilor (APPS), care se desfasoara timp de trei zile la Bucuresti, la Palatul Parlamentului. "Consider ca aveti o responsabilitate uriasa, iar lucrul pe care va bazati, arma formidabila pe care o aveti, este secunda, atunci cand se poate intampla orice sau nimic", le-a spus Claudiu Saftoiu specialistilor in protectia demnitarilor, subliniind ca ocupatia participantilor la reuniune este o "datorie patriotica", pentru ca acela care este pazit de serviciile speciale este exponentul tarii sale.

Consilierul de stat pe probleme de aparare, gen. Constantin Degeratu, a mentionat si el ca obiectivul cel mai important, pentru orice serviciu special, il constituie asigurarea unei eficiente maxime in actiune, cu respectarea stricta a legilor si a drepturilor omului.

Gen. mr. dr. Gabriel Naghi, seful Serviciului de Protectie si Paza, a fost de-a dreptul liric, spunand ca Palatul Parlamentului este o cladire "cu o rezistenta formidabila", care insa, "metaforic vorbind, s-ar putea prabusi daca responsabilitatea tuturor serviciilor de protectie reunite astazi in aceasta sala ar apasa asupra ei". Dincolo de metafora, seful SPP a tinut sa remarce ca "lucratorii acestor servicii speciale, reprezentanti ai elitei unei categorii deosebit de bine pregatite profesional, au acelasi scop, se confrunta cu aceleasi dificultati, au aceleasi rivalitati si probleme de imagine".

APPS s-a infiintat in 1998, in Israel, iar Romania, in calitate de membru fondator al asociatiei, a participat la toate intalnirile organizate de catre statele membre ale acesteia, cu exceptia celei desfasurate in Republica Slovaca. La conferinta din acest an participa cu statut de observator, aspirand la calitatea de membru, Bulgaria, Canada, Franta, Portugalia, Serviciul de Securitate al Natiunilor Unite, Serviciul de Securitate al Departamentului de Stat din SUA si Letonia.

Sursa: Curentul.ro



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.