Traian Basescu a trimis Alianta sa-si refaca temele. Liberalii si democratii au miriit ce au miriit, dar s-au dus

Alianta PNL-PD se mai gindeste vreo zece zile daca sa schimbe presedintii de consilii judetene made in PSD, acum sau in 2008. Desi, initial, insusi Emil Boc proclamase ca obiectiv "preluarea puterii in teritoriu", dupa declaratiile contrare ale sefului statului, PNL si PD nu mai sint atit de sigure.

Liberalii, suparati dar supusi

In cadrul sedintei de ieri a Aliantei, liberalii au protestat fata de declaratiile lui Basescu, in fata unor democrati destul de retinuti in a-l apara pe seful statului. Gheorghe Flutur, Gheorghe Stefan si Ludovic Orban au fost cei mai critici la adresa sefului statului. Acestia au subliniat ca Alianta a luat o decizie care prevedea schimbarea imediata a presedintilor de consilii judetene membri PSD, si chiar a recurs la presiuni impotriva PC si UDMR, care aveau ezitari. "Daca vreti sa mergeti cu PSD, spuneti-ne", s-au exprimat reprezentantii PNL. Acestia au dat si alte exemple cind Basescu a lasat Alianta in ofsaid, cum ar fi declaratia acestuia ca schimbarea presedintilor celor doua Camere nu mai este o prioritate.

Orban a comentat, de altfel, si la iesire, reamintind ca Alianta i-a sanctionat pe presedintii sai de consilii judetene care, la Mamaia, alaturi de PSD, au cerut aplicarea prevederii in cauza, din 2008. Conform unor surse din Alianta, numai Vasile Blaga a replicat, subliniind ca premierul Calin Popescu Tariceanu s-a declarat si el de acord. Orban i-a raspuns insa ca Tariceanu a fost pus in fata faptului implinit si ca nu-l putea contrazice public pe seful statului. Cum insa si in cadrul PD parerile sint impartite, cele doua partide au decis sa discute fiecare si sa ia o decizie.

Din colt in colt

La iesire, declaratiile oficiale ale liderilor PNL si PD erau, ca de obicei, contradictorii. Mai ales ca saptamina trecuta ei amenintasera PSD ca, daca nu renunta la blocajul din Parlament, vor da ordonanta de urgenta pentru modificarea procedurii si schimbarea rapida a sefilor CJ. Ieri, liberalul Eugen Nicolaescu sustinea ca nici un moment nu s-a pus problema ordonantei de urgenta, in totala opozitie cu cele afirmate de colegul sau Bogdan Olteanu, saptamina trecuta. Democratul Adriean Videanu a declarat ca era vorba despre ordonanta, dar ca aceasta viza simpla schimbare a majoritatii, nu si data aplicarii prevederii. Totodata, in contradictie cu cele spuse anterior, Videanu a lasat sa se inteleaga ca decizia finala a Aliantei "poate sa aiba rolul sa stimuleze rezolvarea mai rapida a problemei dezbaterii regulamentelor".


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.