Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, la sediul NATO de la Bruxelles, ca Romania va trimite si 66 de jandarmi in Afganistan, in perioada imediat urmatoare, pentru a participa la constructia institutionala si ca primul contingent de ofiteri afgani va sosi in curand in Romania pentru instructie.

"Romania - dincolo de faptul ca si-a indeplinit obligatiile asumate de a mari efectivele din Afganistan - va da o atentie deosebita trimiterii de instructori in Afganistan. De altfel, va pot informa ca primul contingent de ofiteri afgani va sosi in perioada imediat urmatoare in Romania pentru instruire", a spus seful statului in cadrul unor declaratii de presa sustinute alaturi de secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, transmite MEDIAFAX.

El a adaugat ca, in acelasi timp, la universitatile civile, 12 burse au fost deja acordate tinerilor afgani, seful statului precizand ulterior ca Romania va continuia sa mareasca numarul de burse pentru tinerii afgani.

Intrebat daca poate oferi mai multe detalii despre contributia Romaniei in Afganistan in perioada de tranzitie, presedintele a spus: "Sunt foarte multe lucruri pe care le putem face. Cel mai important lucru pe care il vom face insa este acelasi pe care l-am facut si in Irak: vom ramane acolo pana cand misiunea va fi indeplinita".

"De asemenea, asa cum am inceput sa trimitem deja instructori pentru fortele de securitate afgane, Romania va trimite si 66 de jandarmi in perioada imediat urmatoare pentru a se trece si la antrenarea, la participarea la constructia institutiilor, altele decat cele ale Armatei, respectiv institutiile de ordine publica", a adaugat Basescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.