"A avea o casa, un domiciliu este o necesitate. Aceasta necesitate acopera un drept fundamental prevazut de Constitutie. Astfel art. 47 alin.1 din Legea fundamentala a Romaniei prevede ca «statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent»", precizeaza senatorul UDMR intr-un comunicat remis, joi, agentiei MEDIAFAX.
El sustine ca locuinta proprie ar trebui sa fie o normalitate, nicidecum un privilegiu.
"Din pacate, in Romania, la momentul actual, a fi proprietarul unei locuinte nu mai este un lucru realizabil pentru multi dintre noi. Si la toate acestea se adauga plata unui impozit, un efort in plus care nu se justifica. Tari europene precum Ungaria, Germania, Austria au inteles acest lucru si, desi nivelul de trai este mai ridicat, iar posibilitatea de a avea o casa mai simpla, au eliminat acest impozit ce nu reprezinta decat o datorie in plus, o taxare a ceea ce deja a fost taxat", sustine Gyorgy Frunda.
Senatorul UDMR considera ca aceasta dubla impozitare vine in contradictie cu art. 56 alin (2) din Constitutie care prevede ca "sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale".
"Toti primim in urma muncii noastre bani pentru care platim impozit, iar atunci cand reusim sa ne achizitionam o casa, aceasta devine automat impozabila", mai arata Frunda.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Salată densă cu fasole, trend viral pe TikTok: rețetă bogată în fibre și...
Sursa: garbo.ro
-
Doina Teodoru, dezvăluiri sincere după despărțirea de Cătălin Scărlătescu. Ce...
Sursa: kudika.ro