In timpul turneului american, presedintele Traian Basescu a acceptat sa ne acorde un mini-interviu, "de 15 minute", cum a tinut sa sublinieze chiar de la inceputul discutiei. Tema discutiei nu a fost exclusiv politica, ci s-a axat si pe descrierea aeronavei, publicata intr-o editie anterioara.

Libertatea: Cand v-ati gandit prima data sa deveniti presedintele Romaniei?
Traian Basescu: Atunci cand a abandonat cursa domnul Theodor Stolojan. Atunci m-am gandit ca am sanse si ca as putea deveni presedintele Romaniei.

Dupa ce ati devenit presedinte, a fost dificil demarajul? Ati "pornit" greu?
(Rade) Nu foarte greu. Eu ma adaptez repede oricarei provocari. Mi-a fost totusi greu in primele luni sa intru in pielea presedintelui. Mi-a fost greu sa imi definesc relatia cu Guvernul si cu celelalte institutii ale statului. Dar am reusit destul de repede.

Sunteti primul presedinte al Romaniei care se afiseaza, aproape tot timpul, alaturi de sotie. Nu ati avut retineri? Nu v-ati gandit la alte asocieri inca neplacute in mintea romanilor?
Nu. De ce? Este ceva normal si nici macar nu e o atitudine premeditata. La scurt timp dupa ce am devenit presedinte, am primit o invitatie in Japonia, iar o componenta a invitatiei era din partea imparatesei pentru sotia mea. Asa am inceput afisarea in cuplu. Apoi, in prima vizita in SUA, am fost de asemenea invitat cu sotia. Daca pentru altii e ceva firesc, nu vad de ce nu ar fi si pentru noi.

De cand sunteti presedinte, v-a crescut numarul de prieteni sau s-a redus?
Nici nu a crescut, nici nu s-a redus. ca sa ma exprim mai simplu, ma invart in acelasi cerc in care ma invarteam si inainte. Poate si ca efect al faptului ca nu am vrut, ca presedinte, sa vad alaturi de mine oameni care au aparut o data cu functia si care nu s-au aflat in cercul meu de relatii cand nu eram presedinte. Sunt foarte multe femei in jurul meu, de exemplu. Dar toate fac parte din cercul meu anterior de relatii.

Sunteti multumit de cum "merge" guvernul?
In unele directii da, in altele nu. Exista lucruri care s-au facut bine, dar sunt si lucruri care in-tarzie. Bine a mers reforma fiscala, bine merge reforma in justitie, bine merge si reforma in Ministerul de Interne, dar prost merge in administratie. Guvernul merge prost din punct de vedere al angajamentului de modificare a legii televiziunii publice. Prost merge si reforma in sanatate, unde trebuie modificata legea spitalelor si optimizat sistemul de medicamente compensate pentru stoparea risipei. De asemenea, inca nu s-a rezolvat modul de vanzare a energiei electrice. Energia electrica este vanduta, inca, pe criterii de "baieti buni" sau "baieti rai" si nu pe criterii de consum. Sistemul trebuie schimbat.

Ce a adus nou aceasta vizita in SUA?
Consolidari in relatiile bilaterale, pentru ca am avut scurte intalniri si cu George Bush, si cu Tony Blair, si cu Silvio Berlusconi. Totodata, a adus o clarificare transanta a pozitiei Romaniei in Consiliul de Securitate cu privire la terorism. Nu mai este o pozitie a presedintelui Romaniei in Europa, ci este o pozitie la nivel mondial, cunoscuta si analizata ca atare.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.